Andreea Palasescu despre visare

Cum te-aş fi putut găzdui într-o poveste? Să-ţi fie literele vii, senine şi pline de înţeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv şi lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deşertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb şi frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă uşor şi profund, aruncându-mi trupul în dorinţe mocnite, absorbite treptat de poftă şi dor. Ne vom strânge în braţe la început de februarie, tăcuţi, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite şi drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.

Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de oameni. Fără descrieri elaborate, simplu şi clar. E un fel de nevoie rudimentară de trecere din suflet în suflet până la esenţă. Cu fericiri, blândeţe şi soare ascuns în buzunarele cu visuri. Le-am croit cu fir de viaţă doar ca să se desprindă câte puţin în veşnicie.
Cred în miracole şi-n clipe de-a valma cu răsărit. Îmi fac palmele căuş şi gazdă pentru fluturi şi zâne. Lumea e în definitiv o alegere, o fărâmă de hazard pictat în toate nuanţele. Dumnezeu schiţează alei de gând, priviri cu Har, lumina din străinii închipuiţi. Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculţă la ţărm, linişte albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-aştepţi şi azi un ceas sau două, cu un buchet de ispite fragede voi veni negreşit. Mi-e dor de tine. Te-aş alunga pe drumuri străine vehement, sarcastic şi dur. Pe urmă cât ai surâde te-aş chema înapoi doar să-mi sufoc simţurile amorţite într-o lungă îmbrăţişare. Te-aş naşte dintr-un vis. Vreau să-mi îmbăt cu tine toate clipele...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă tandru şi soarbe uşor de pe buzele mele ropotul şoaptelor care alunecă molcom până în adâncul nepătruns al sufletului. Muşcă din visele nestinse de dor şi savurează neoprit de glasul raţiunii dominatoare, gustul ispitelor. Îmi curgi prin vene, picurându-mi gânduri nespuse, ca un zâmbet al ploii care îmbracă deşertul cu mantia sa.

Andreea Palasescu (22 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles într-un târziu că libertatea, cu toate drepturile aferente acesteia constituie cea mai utilă îndrumare spre izbândă. Aşa că mi-am făcut curaj să străbat patimile dorinţelor proprii şi să te eliberez din temniţa sufletului meu, în care dăinuie tainic, frânturi de zâmbet şovăielnic şi gânduri calde, răsfrânte parcă în infernul îngheţat al amintirilor. Fără prea multe explicaţii inutile, părăseşte-mă! Pune punct poveştilor vechi cu final pueril, rătăcit pe drumuri troienite de vântul schimbării şi dăruieşte-mi certitudinea despărţirii pe care mi-ai scris-o cu măiestrie pe rândurile clare ale ignoranţei timpului. Nu te mai regret. Sărbătoresc în taină, triumful viselor mele din care umilul meu prizonier a plecat pentru totdeauna. De azi sunt liberă!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi fost dacă nu te-aş fi-ntâlnit? Dacă n-aş fi numărat şoaptele amintirilor ce curgeau lin îmbrăcându-mi speranţele în atingerea dorului? Ce-ar fi fost dacă inima mea alegea să zâmbească inimii tale sporadic, fără să te mângâie răbdătoare cu povesti în care dăinuiau tainic toate visele mele? Ce-ar fi fost dacă n-aş fi alergat cu valizele schimbării într-o dorinţă nebună de a urca împreună în trenul vieţii? Şi oare, dac-aş fi ales un alt drum, tu ai fi încercat să mă opreşti?

Andreea Palasescu (14 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii cum e să-ţi laşi sufletul să pluteasca tainic pe mările învolburate ale dorului? Câteodată, rămâne prizonier în afara timpului, pe o margine de vis singuratic. Străbate fizicul distanţei cu o patimă dulce, în braţele nebuniei. În chip voit, păstrează umbra paşilor tăi, într-un gând comun. Fericirea îmi urmează calea numai lânga inima ta...

Andreea Palasescu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz cu vehemenţă interacţiunea cu amintiri care se agaţă de soare, dogorind tăcerea lacomă. Nu e corect să-mi fii nevoie rudimentară, într-o lume aglomerată de străini făţarnici. Care-i definiţia dreptăţii? Poate-i despre suflete care merg mai departe cu demnitate, asigurându-se că preţul liniştii este net superior oricărui artificiu ieftin.
Nu mă vând. Poţi să-ţi cumperi din galantarele acestei lumi efemere adulaţie şi recunoştinţă nemeritată. Să-ţi curgă din buzunarele rupte visuri frânte şi păcate ştiute la adăpostul rugăciunilor ridicate la rang de taină. E dreptul tuturor.
Să-mi laşi sufletul. O să-i port atenţie şi grijă în colţul meu de veşnicie. Ca nu cumva din greseală să mai fie dăruit fără glas de raţiune celor care oricum nu ştiu ce să facă cu el...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de dor

Asfinţit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aş mai vrea în taina nopţii să-ţi şoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aştept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopţi s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc şi esti acelaşi, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ţi mai vorbeşte şi-nţeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrăţişare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristeţe, bun rămas!
Asfinţit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopţi se vor mai duce, câte am să pot uita?
Şi-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aştept sau poate uşa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopţi s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec şi-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viaţa îşi urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire şi-am s-o iau de la-nceput.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii cum e să-ţi laşi sufletul să plutească tainic, pe mările învolburate ale dorului? Câteodată, rămâne prizioner în afara timpului, pe o margine de vis singuratic. Străbate fizicul distanţei cu o patimă dulce, în braţele neputinţei. În chip voit, păstrează tainic urma paşilor tăi într-un gând comun. Fericirea îmi urmează calea numai lângă inima ta...

Andreea Palasescu (30 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Decembrie cu iz de fericire şi umblet peste umbre de cer stins
Şovăitor şi tainic de pe-o rază, te-ai pogorât în cel mai dulce vis
Şi amândoi cu straşnică simţire, trăindu-ne amploarea de senin
Ne-am cufundat din suflet până-n suflet, plutind aievea, neoprit şi lin.
Decembrie cu zbucium şi lumină, ţi-e plină rugăciunea de surâs
Miroşi a muguri de iubire şi pieptu-i nins de-atâta dor nespus.
Mă înfioară timpul azi şi-o clipă, îmi treci ca o săgeată prin destin
Şi îngerii te poartă pe-o aripă departe, dincolo de rană şi venin.
Decembrie mi-ai pus pe creştet, cunună fragedă de primăveri
Să nu mă las pierdută în ispită, sub streaşina tăcerilor de ieri.
Mă mângâi cu ardoare, lent şi tandru ca şi cum nu ne-am fost nicicând străini.
Tu mă izbeşti de mine, mă apropii, mă ierţi şi fără grabă mă alini.
Decembrie nu pot să uit de tine, te-aştept când se înalţă peste nopţi
Un falnic dor şi-o răsuflare, la margine de Rai cu grele porţi.
Mi-ai spus că iar trece Crăciunul, prea repede, fără nici un răgaz
Şi luna-şi infiripă strălucirea lăsându-ne iar goi, flămânzi de visuri... un singur ceas.
Decembrie te rog chiar înainte să-ţi pleci iar fruntea de supus
Ia-mă cu tine, să-ţi fiu sprijin, toiag sau gând nespus
Şi uite, am în buzunar magie!
Aripi de fluturi, zâne şi pitici

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ţi sorb apele gândurilor. Te port pe braţele infinite ale timpului, intr-o adiere sărată a şoaptelor nerostite. Urma paşilor tăi schiţează taine adânci pe nisipul fin. Sufletul îmi şchiopătează de dor...

Andreea Palasescu (7 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezbrăcat în tăcere de umbra nopţii. Să-mi învelesc trupul firav cu libertare şi imperfect. Am adormit îmbrăţişati, ascultând glas de valuri şi adiere. Când îţi era somnul mai dulce aveam să-mi iau visele şi să plec. Ai zâmbit unui dulce suspin. Cred ca o să-mi iau visele puţin mai târziu. Şi o să rămân. Oricum era cu neputinţă să le împart cu altcineva.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai odihni într-o toamnă. Să-i sorb răcoarea umbrelor molcom, până la extaz. Când arde viclenia dorinţelor îmi va fi reazăm văzduhul arămiu. Pot să-l pictez, să-l tulbur cu liniştea bucuriilor. Pot să-l sărut şi să-i gust abisul într-o fărâmă de întuneric. Pot să te iubesc până se sting visele vechi şi tremură emoţile proaspete, copleşitoare. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Nu vreau decât să te întorci, să reapari în viaţa mea,
Să mă alinţi cu-n zâmbet blând şi să mă ţin de mâna ta,
Nu-ţi cer decât o mângâiere şi să mă laşi să te iubesc
Când printre lacrimi de durere o lume-ntreaga-ţi dăruiesc
Cu toate astea eşti departe şi nici nu vrei să mă priveşti
Când eu ador povesti uitate, tu nici nu vrei să-ţi aminteşti
Şi pentru ţine-i doar un joc doar o dorinţă nebunească
Finalul trist şi echivoc ce e menit să mă rănească
Oare greşesc când te ador şi noaptea te găsesc în vise?
Din dorul meu nemuritor, rămân uşor doar vorbe stinse
TU nu mi-ai dat decât minciuni şi o iluzie falsă
Nu ţi-am cerut să readuni decât fărâme de speranţă!
Şi poate v-a veni o clipă când doar în gând te voi păstra
Tot construind o viaţă nouă când tu mereu vei regreta
Un zâmbet viu dar presărat cu dor şi cu credinţă
Când astăzi ştiu: N-am meritat atâta suferinţă!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de AndreeaPalasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mă în toate gândurile vechi şi noi. Cu mâinile goale, plin de mistere nespuse şi dorinte de împărţit. O să mă scriu pe un portativ şi uitarea o să-i ardă marginile roase de trecut. Doar esenţa ne va rămâne de neatins. Ne vor cerne anii în grabă şi eu voi continua să-ţi caut nemurirea. Să-ţi fiu muzică compusă cu dor şi iubire la o margine de vis stingher....

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am încălţat cu ziua de azi. Îmi strângea sufletul în căuşul palmei, cu brazda fină a întunericulului ca o rază stingheră îmbrăcată în lumina rumenă a zorilor. Mi-am strâns şireturile timpului, cu grijă, domol, ca nu cumva să-mi ating tălpile albe cu noroiul suferinţelor. Cândva au curs din ochii amintirilor, şiroaie adânci menite să limpezească urmele paşilor gravate pe drumuri anevoiase. De aceea, acum treceam agale printre gândurile vii, care roboteau harnic prin lumea mea aglomerată, ca un muşuroi de furnici. Azi vreau să-mi fie soare în suflet. Să-mi cânte visele şi să ma-ndrăgostesc de viată şi de misterul ei neînţeles. Să plecăm braţ la braţ într-o nouă aventură. Iar dacă se va lăsa peste noi amurgul, sau de-ar fi să rămân iar desculţă prin pulberea vremii, timpul mă va încălţa grabnic cu o nouă zi...

Andreea Palasescu (11 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi pierde de tine o vreme. Preţ nemăsurat în clipe şi surâs. Cât să mă caut la umbra apusului văratic, pe aripile văzduhului alb, poate numai jumătatea viselor stinse într-un crâmpei suav de lumină îmi va fi reazăm plin şi limpede regăsire. Când vor aţipi umbrele tăcerii le voi prinde în chingi subţiri, delicate împletind glasul iubirii, tandru, în gând. O să-ţi fie dor?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă goliciunea zărilor întunecate în ecoul norilor cenusii. Cuprinde în palme zâmbetul senin al tăcerii şi umbra viselor purtate pe genele lungi ale şoaptelor din amurg. Ascunde-mă de suflete călătoare şi mângâie cu dorul firav, lacrima vântului care atinge tandru umerii goi. Vino de nicăieri şi acoperă ropotul ploii cu suspinul cald al iubirii, într-o noapte rece de octombrie...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!