Andreea Palasescu despre visare

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mai am un petic de suflet. Mi-au promis pe el aripi şi zbor senin de surâs. Mi-au promis bucuria clipelor care nasc din emoţie nesfârşită şi iertare. Unii au aruncat nestingherit în visuri cu nepăsare şi ironii. Nu sunt supărată. Dragostea n-o bate vântul schimbării, n-o spulberă pasul acestor fragede vieţi. E tot ce am. Şi dacă n-ai ce să-mi oferi, iartă-mă! Ia tu puţinul care mi-a rămas!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeţi, însetaţi de fiorul vieţii, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii şi noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai şi praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire şi freamăt încropit sub tăcerea asfinţitului.

Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirile se dovedesc a fi inerente în vâltoarea vieţii cotidiene. Oamenii vin şi pleacă, părăsind fără urmă de remuşcare visele vechi în care nu se regăseşte nimic altceva decât zâmbetul amintirilor efemere. Aceeaşi atitudine blazată care atrage după sine judecăţi nefondate. Nu-ţi fie teamă să spui rămas bun şi abandonează căutarea sentimentelor proprii, oglindite într-o raţiune care nu-ţi alocă nici un gând!

Andreea Palasescu (17 martie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul privirilor tale păgâne încă răsare soarele. Eşti ispita mea, deliciul gândurilor îndrăzneţe, implementate adânc în rigiditatea conştiinţei tulburătoare. Doar sărutările, menite să mângâie goliciunea trupului, întruchipează un suflet hoinar pe ţărmul viselor mele făurite într-un amurg tardiv. Te respir şi te gust flămândă de dor. Eşti marea mea răcoritoare şi briza dimineţilor toride. Străine, trăiesc în această inimă călătoare, urmându-ţi paşii goi pe nisipul fin. Te aştept de multă vreme, să aştern fărâme de rouă peste gândul tău şi tu, cu strălucirea zâmbetelor firave îmi aduci vara în suflet în fiecare zi.

Andreea Palasescu (17 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne facem mici. Destul cât să încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieţii, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut şi inima îmbrăcată-n virtuţi şi-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie că Iubirea va găsi o cale să ne înalţe.

Andreea Palasescu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoţia ritmic, cu fervoare şi poftă nestinsă! Ca şi cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp şi rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrăţişaţi, goi şi însetaţi de vis extazic până la răsărit de linişte. Soarbe-mi rugăciunile tainic şi-n zări de albustru senin şi tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer şi păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Şi doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aştept. O să-ţi prind petale de flori la şiret şi dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îţi dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creştem cu dor şi-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câţi sunt. Toţi aleargă după fericire. Şi cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai uşor să o prind şi să le-o dăruiesc...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudinile ilustrează frecvent, condiţia umilă atribuită firii omeneşti. Aproape orice iniţiativă orientată către procesele schimbării perturbă senzaţia de confort emoţional actual. De fapt nu demarăm acţiuni din simplă comoditate. Cu decizile deja luate de alţii, culpabilizarea devine scuza perfectă, apărându-ne de consecinţele eşecului. Putem convieţui în linişte cu noi înşine dacă nu ne dezamăgim. Tu ce ai făcut azi pentru visul tau?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergăm adesea pe străzile aglomerate de suflete călătoare. Felinarele îmbrăcate sumar în lumină fadă spulberă abisul umbrelor întunecate, şi-n liniştea nopţii vibrează uşor zgomotul surd al gândurilor. De pe marginea unui nor, amintirile se topesc şi roua dulce-ţi picură pe buze şoapte de dor. Mi-e frig şi tu îmi ascunzi palmele moi, in buzunarele pline de vise. Mă ridic pe vârfuri şi-ţi caut privirea. Lumea e nesfârşit de frumoasă prin ochii tăi...

Andreea Palasescu (18 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul zâmbet al răsăritului de martie, prins în fir împletit de taine nespuse îi strângeau inima mică în căuşul razelor leneşe. Dimineaţa, cu genele lungi, sărutate de umbra proaspătă a zorilor încărcaţi pe alocuri cu glas de văzhuh nesfârşit işi picta visele în nuanţe calde de lumină. Timpul îi răsărea din priviri şi gândul mut, fraged în trăiri se contopea cu întunericul din adâncuri nepătrunse, duale şi cumva ispititoare prin dorinţă şi necunoscut.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am îmbrăcat sufletul cu tine. Îmi erai ţesut din flori de primăvară târzie, infuzie de surâs şi sensibilitate. Înfloreau teii bătrâni de şoapte şi lumina clipelor înmiresmate săruta uşor ramurile umbrite. Din adâncul cerului visele pluteau tainic, pe fior de gând apus şi tăceri cuminţi. Puteam să zburăm iubind sau puteam să iubim simplu, intens şi plin de vindecare, într-o margine pustie de lume unde oamenii au aripile frânte de suspin. Ce mai conta?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecarea e un proces lung şi anevoios. Survine subtil, în forma unei consecinţe fireşti a eşecurilor dureroase, menite să spulbere graniţele sufletelor firave. După recuperarea speranţelor, aflate în vâltoarea marilor degringolade, înţelegem că motivaţia constituie aliatul suprem pentru definirea marilor schimbări benefice. Aşa încât este irelevantă povara obstacolelor întâlnite în calea ta. Important este să-ţi doreşti să dai forma ideala visului tău!

Andreea Palasescu (7 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Sărută-mi umbra de pustiu celest şi noaptea ce-n apusuri se-nfiripă
Atinge-mi timpul de amar firesc şi visele cuminţi trăite-n pripă
Cuprinde-mi paşii mici rămaşi în zare şi gândul mi-l îmbracă-n primăveri
Dă amintirilor tribut uitare, firav şi taină peste mutele plăceri.
Sărută-mi gândul primenit de tine, la răsărit de clipă şi trecut
Aprinde-mi dorul în lumină vie şi oază de sublim necunoscut
Îmbracă-mi goliciunea caldă, cu fir de soare plin de strălucire
Veşmânt de vânt să ne adie, cu poftă de senin şi fericire.
Sărută-mi iarna alungată-n cremeni şi-n jar nestins de izbucniri
Să fim pentru o clipă gemeni, plini de păcate, bine şi simţiri
Opreşte-mi dulcele suspin, cu şoapta mării pe un ţărm uitat
Să ne găsească îmbrăţişati aprilie, cu trupul său de fum înmiresmat.
Sărută-mi dorul de a te avea şi teama nesfârşită de-a te pierde
Rămâi şi doar trăieşte-mă frumos, în Raiul nostru necuprins şi verde
Şi de vor ninge anii peste noi, cu-a lor povară şi robire
Tu rogu-te, sărută-mi viaţa cu iubire...

poezie de Andreea Palasescu (4 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am rosti, s-ar alege praful viselor din esenţă. Am prinde contur şi zâmbet de sufletele robite. Ne-am domoli şi s-ar aprinde jarul iubirii în măruntaie. Fărâmă de hazard, bogată în amintiri culese pe furiş la margini de apus. Nimic mai mult. Eu nu te-aş povesti. Orator bun n-am fost niciodată. Mă pricep la cârpit şoapte şi împletit fior de lumină în tăcerea întunericului. Mă-nfurii când îmi scapă printre degete bunătate. Aşa mi-e de stingheră inima...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e şubredă, frumoasă şi efemeră. Alunecă în neant, printre degetele clipelor ca un fir subţire de nisip. Ne coboară în adâncuri de neputinţă, lăsându-ne goi printre suflete fragede, agonizând pe o muchie de vis pribeag. O dorim cu disperare, în lupta despărţirii veşnice de lutul trupului şi in rest... nu avem vreme de trăit demn şi plin de blândeţe. Timpul dragostei curge necontenit în cotidian, fără precizie, aruncându-ne brusc în poveşti cu final echivoc.

Andreea Palasescu (11 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi lipit haina inimii de inima lui. Să nu-i fie frig niciodată şi să nu rămână flămând de iubiri netrăite. Ca nu cumva să murdărească cuvintele goale, trăirea aceasta intensă, febrilă şi neobosită, am aruncat într-o valiză veche tot amalgamul de vise. Când ţi-e dor de inifintul frumos din tine să strângi în pumnii mici vârtejul emoţiilor. Asta-i lumea noastră mică, compactă, uneori de nedesluşit. Nici noi nu eram capabili să-i întelegem farmecul şi freamătul.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îmi petreceam bruma de prezent învăţând cum să vindec răni. Cusăturile erau mereu proaspete, se închideau molcom în agonia lor. Cicatricile trecutului, uşor vizibile, în amalgamul acesta copleşitor de străini păstrau mereu urma curajului. Cu sau fără ele oamenii erau frumoşi şi demni de iubire până la infinit. Şi eu mă rătăceam în poveştile lor, căutând în chip neobosit două mâini care să-mi coasă sufletul firav, dăruindu-mă din nou unui fior de vis nemuritor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram hotărâtă să te caut neobosit, până la graniţa viselor, în care sufletul îşi curăţă haina murdară de păcate nespuse. Să mă spăl pe mâinile albe şi apa uitării să-mi prindă pe gene dor neatins de mândrie deşartă. Să-mi fie sete de noi şi tu, cu beţia atingerilor târzii să stingi văpaia şoaptelor, într-un amalgam de sărutări fierbinţi. Să-mi sfâşii cu dinţii hainele pătate de misterul dorinţelor şi apoi fir cu fir, tainic să-mi coşi inima cu atingerea delicată a iubirii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om frumos şi simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum şi-ar frânge puţinul o răsuflare de clipă aşa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele şi întunericul veşted al nopţii sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topeşte în freamătul orgoliilor mute şi numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoţie şi recunoştinţă nemuritoare. Acolo să-mi fii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!