Andreea Palasescu despre timp

Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa goi, fără viclenii evidente, fără diferenţe impuse, ridicate la rang înalt, fără lut şi avutii dobândite, doar cu sufletele la vedere? De asta mi-e frică dar să ştii că ne-ar prinde bine. Ne-am lovi de păcatele noastre şi-am cerşi un codru de lumină în care s-au stins pe îndelete fericirile. Ce aglomeraţie de orgolii surde! Parcă toate zilele de mâine ar fi negreşit ale noastre...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aţipit pe-o geană de timp, în lumina palidă a răsăritului. Abia aştept să te întâlnesc. În locul nostru idilic, îmbrăţişaţi pe un petic de aprilie molcom şi firav. Te rog să nu mă cerţi! E tardiv şi hazardul ne-a smuls deja din rădăcină prezentul, nevoia acută de iubire şi-n răspir toate emoţiile încă necoapte. A rămas din jumătăţi de suflet păgân o umbră de amintire vie, numai bună de păstrat în buzunarele ticsite cu ieri şi insuficient mâine. Miroşi a iubire şi a pace pierdută printre străini lacomi. Îti bate inima înauntrul sinelui meu cuprins în palme invizibile, limitat de viaţă şi efemer. M-ai lăsat în furtună, cu picioarele goale, rătăcind fără busolă şi ocrotire, într-o lume necunoscută. Uneori sunt stingheră, alteori mă avânt fără judecată printre cuvinte cu aripi tăiate. Ştiu că tu înţelegi. Ştiu că poţi să călătoreşti idilic, pe mări învolburate de gânduri, aşteptându-mi inima mică la ţărm.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi timpul ne va îngădui rătăcirea, dezbrăcându-ne lent de orgolii, tăcere şi promisiuni împlinite pe jumătate. Ne vom opune gândurilor aglomerate, regăsindu-ne cald, submisiv şi poate tardiv, dincolo de abstract si necunoscut. Vom respira amurgul cu grijă, trăindu-ne proaspăt şi intens, îmbrăţişaţi într-o iubire veche, sărutând paşii clipelor şi altarul vieţii scăldat în lumină şi umbre ispititoare de abis. Ne vom asculta şi focul din noi o să ardă mocnit, asmuţindu-ne dorul şi păcatele. Siluete negre de fum îşi vor încinge brâul subtire cu dorinţe ascunse în profunzimi de suflet. Înainte de surâsul înalt al razelor o să pătrund în tainele tale, sorbindu-le esenţa dincolo de vibraţie şi slăbiciuni. Şi marea o să ne scalde în seninul albastru, muşcând din amintiri nemuritoare. O să ne fim. Câte puţin sau totul într-o inimă avidă de NOI, din care vara plină de gust şi fericire, nu plecase niciodată...

Andreea Palasescu (4 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoţia ritmic, cu fervoare şi poftă nestinsă! Ca şi cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp şi rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrăţişaţi, goi şi însetaţi de vis extazic până la răsărit de linişte. Soarbe-mi rugăciunile tainic şi-n zări de albustru senin şi tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer şi păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Şi doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aştept. O să-ţi prind petale de flori la şiret şi dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îţi dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creştem cu dor şi-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câţi sunt. Toţi aleargă după fericire. Şi cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai uşor să o prind şi să le-o dăruiesc...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul zâmbet al răsăritului de martie, prins în fir împletit de taine nespuse îi strângeau inima mică în căuşul razelor leneşe. Dimineaţa, cu genele lungi, sărutate de umbra proaspătă a zorilor încărcaţi pe alocuri cu glas de văzhuh nesfârşit işi picta visele în nuanţe calde de lumină. Timpul îi răsărea din priviri şi gândul mut, fraged în trăiri se contopea cu întunericul din adâncuri nepătrunse, duale şi cumva ispititoare prin dorinţă şi necunoscut.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat câteva ceasuri. În decursul timpului făcând un calcul aşteptarea devenise un fapt şi sfârşitul o consecinţă a deciziei mele. Când ai venit n-am simţit nimic. Linişte totală, absenţă, aer proaspăt fără fior şi zbor de fluturi. Într-o zi m-ai făcut să mă simt neînsemnată. Îţi mai aminteşti? Oricum astăzi pentru ultima dată, ca un autograf pe suflet, ţi-am scris că omul, nu poate oferi mai mult decât ce, sau mai corect spus cine este cu adevărat.

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e şubredă, frumoasă şi efemeră. Alunecă în neant, printre degetele clipelor ca un fir subţire de nisip. Ne coboară în adâncuri de neputinţă, lăsându-ne goi printre suflete fragede, agonizând pe o muchie de vis pribeag. O dorim cu disperare, în lupta despărţirii veşnice de lutul trupului şi in rest... nu avem vreme de trăit demn şi plin de blândeţe. Timpul dragostei curge necontenit în cotidian, fără precizie, aruncându-ne brusc în poveşti cu final echivoc.

Andreea Palasescu (11 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai mângâia cu dorul. Cât să mă caut într-o inimă mică, pesemne acolo ne-am văzut şi întâia oară. Când nu erau ceasuri şi mulţimi de oameni care să ne robească timpul preţios. Pot să te am în priviri şi să te apropii. Cu precizia orgoliilor care mint şi aproape ne aseamănă, cu atâtea gânduri nespuse. Pot să-ţi fiu prizonieră cât vreau. Într-un sens îmi place nevoia ta de control. Am chei pentru toate uşile. Altfel cum aş putea să-mi ţin sufletul deschis?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cos aripile frânte în zborul lin şi legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor şi umbra delicată a şoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrăţişare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet şirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului şi noaptea, cu tainele ei necuprinse îşi va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, muşcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteţi văpaia sorbindu-le cu nesaţ fumul efemer.

Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facem partaj de vise şi plec. Demn, fără să privesc în urmă. S-ar putea să mai am câteodată un fior în suflet, când mă străbat tăcerile uitării. Dar o să treacă. Toate-s efemere şi ajung în rama amintirilor. Toate-s freamăt de clipe şi agonii. Ne vom înlocui. Cu alţii mai buni, mai stoinici, mai devotaţi aceluiaşi vis. Nici vorbă de regret. O să fim sinceri la finalul unei hărţi pictate cu emoţie şi trăiri. Oricum, într-un bob de timp, împărţit cu grijă la jumătate, ne-am jucat bine rolul de străini.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu în ce chip s-a agăţat de fărâma lui de suflet. A muşcat cu patos dintr-o privire şi timpul a-nceput să-i curgă suav de sub pleoape, ca o lacrimă de ceară fierbinte, tăinuită în lumina şoaptelor. L-a sărutat uşor pe buze şi a închis ochii. Tăcerea avea gust de otravă şi nopţi lungi, private de zâmbetul blând al zorilor. S-ar fi aşezat o clipă în inima aceea străină de amintiri să se odihnească. Vântul îi purta visele din gând în gând, molcom, păstrând vii numai urmele paşilor moi pe nisipul fin.

Andreea Palasescu (20 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor lin de viaţă săruta cerul. În taina păcatelor, urme de aripi albe străpungeau adierea vântului cald. Ne-am aliniat sufletele firesc într-un amalgam comun. Semănau prin recunoştinţa trăirilor mute, imperfecte şi pline de intens. Când se odihneau privirile sub genele luni, ne era inima plină de dor. Şi-am fi lăsat graiul să piară în abis, agăţându-ne firul poveştii de freamătul neobosit al valurilor. Am fi întâmpinat răsăritul cu toată iubirea din lume, ascunsă în jumătăţi lipite perfect, într-un singur suflet.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul acela ne-am rugat amândoi în tăcere, înăltându-ne la margine de asfinţit fiecare bătaie a inimii. Sub lespedea grea ne-am ascuns întunericul tainic şi mândria rece, stăruitoare. Din zare, doina gândurilor nespuse se înălţa falnic în ecouri mute. Sub paşii mici, o mare de suflete cuminţi, ispitite de zgomotul vieţii, se legănau sărutând cu atingerea delicată, adâncuri de timp necuprins. Mângâiau lutul moale şi apoi într-o frântură de clipă, pe ramuri de salcie bătrână împleteau zorii proaspeţi cu braţe de Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei..

Andreea Palasescu (16 ianuarie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor şterse. Suntem tot noi măreţi pe alocuri, sub umbra ştearsă a măstilor fixe, aglomeraţi de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme şi reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvenţa lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri şi apus.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i cu tine? Ori crezi că mi-e sufletul galantar cu ofrande? Să-l bucuri cu miros de toamnă târzie în freamătul clipei, să-l fluieri jovial în liniştea absurdă a gândurilor. Ce vrei să faci? Nu ţi-e frică de umbre care sorb asfinţitul, de amintiri şi de oameni goi de principii, agăţaţi haotic, lacom şi perfid cu încrederea oarbă într-o himeră? Nu ţi-e frică de aparenţe fade care-şi spulberă în timp existenţa, ca un fir subţire de nisip? Le cade vălul minciunii de pe ochii limpezi ai raţiunii şi te odihneşti odată cu ele în uitare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă pentru că mă iubea. Şi câteodată îi hoinăream prin suflet semeţ, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în şoapte de dor şi vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt şi trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viaţa să-mi scoată inima rece din robia ei.

Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!