Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Marin Sorescu despre cai

Marin Sorescu

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheață
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greșeală am alunecat vreodată,
Ne-am și fracturat un an,
Unul din anii noștri importanți și țepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simțim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpușilor
Și de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca și pe uscat.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Marin Sorescu

Ecoul

N-ai ecou, domnule,
Nici bun, nici rău...
Să trăiești așa, s-o duci,
Neștiut de nimeni, te strecori...
Știți caii ăia furați,
De li se pun cârpe, trențe, pe copite
Să nu facă zgomot, când sunt scoși din grajd?
Cine ne-a furat pe noi? ce fel de vite, mârțoage de rasă
Mai suntem și noi?

Ia suie-te în Piscul cu Bojii
Și strigă... să vezi, te aude cineva?
- Ce să strig?
- Ce vrei... strigă că iote nu plouă...
Să vezi ce se întâmplă.
- Păi, ce să se întâmple?
- Păi, aia e, că nu se întâmplă nimic.
Ca și când ai împunge o dată cu acul în cer.
Nu zice nimeni "au"
Dacă împungi o dată în cer

[...] Citește tot

poezie celebră de din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Noi ne jucăm foarte gravi, gândindu-ne că pământul e făcut pentru zugravi. Iată, un munte de var ne-a ajuns pentru toți câmpii. Au mai rămas fără păsări, cai și stele: gardurile și, pe alocuri, stâlpii. Mâine dimineață la ora șase trecem și la case.

în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Înțeleptul

Nenorocitul de mine
Am călcat în Valea Plângerii
- Ai călcat cu dreptul sau cu stângul?
- Cu stângul.
- E rău.
- Și dacă aș fi călcat cu dreptul
Tot rău ar fi fost.
Același lucru.
E bine să nu calci
În Valea Plângerii.

Și acum mi-a plecat și calul
S-a întors în galop acasă.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Orice revelație cere inițiere. Și poezia e o cale, o treaptă a cunoașterii. Ontologia adevărului se sprijină pe rimă și pe vers, dar cum? Ca un călăreț pe scăriță cu pintenul în burta calului aprig și înspumat... Poezia rămâne pentru mine locul unde mă mai întâlnesc (mereu) cu sufletul.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

De partea taurului

Pe nimeni nu vei putea lua în coarne,
Prietene taur, ce vei muri peste douăzeci de minute.
Exact peste douăzeci de minute. (La 17:20)
Lupta ta cinstită cu coarnele, va fi trădată,
Împunsul tău va fi înșelat.

Ai năvălit ca o furtună în arenă,
Adulmeci nisipul galben,
Care miroase de pe acum a sânge - sângele tău.
Cerul e înnorat. Arena e o retină ce se dilată.
Ești frumos și puternic.
Toată lumea e a ta.
Toată lumea aceasta complice, care privește.

Iată, te-ai repezit în calul cu ochii legați,
Blindat cu apărătoare, pe burtă.
Dai să-l iei pe sus. Și călărețul, în armură,
Ți-a înfipt sulița în greabăn. Apasă puternic,
O scoate și-o înfige din nou,
În timp ce tu, naiv, te căznești să răstorni

[...] Citește tot

poezie celebră de (august 1982)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Ei

Ei vor veni. Stând după colț.
Au poate gândul să-i întoarne?
Ești numai spaimă, ești de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonț.

Cu toate simțurile goarne,
Trăiești uciderea de bolți.
Ei au copite și au coarne,
Au pușcă și în pușcă gloț.

Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunții lor:

Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Și două mii de ani eclipsă.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Adaos la delir

Și să cântăm. Ca sabia arcușul
Din gemete să-l tragem, din cucută,
în pași de horă proslăvind urcușul
Spre culmea ca o mumă-a spaimei, mută.

Și sărăciei lustru-i dăm cu plușul,
Ca mortu-n păpușoi să nu mai pută.
Vătaful, responsabil cu căluțul,
Veghează ceata, rezemat de bâtă.

Când poticnirile înseamnă-avânt,
Când cel mai rău înseamnă cel mai sfânt,
Descumpănit strâng pana și transpir

La gândul că degeaba mă mai mir
Și că acest nenorocit cuvânt
E încă un adaos la delir.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Nume proprii

Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Și tot ce era mai de preț pe acolo
A fost făcut sul
În niște nume proprii
Cărora li s-au dat drumul pe mare.

Numele au ajuns cu bine la noi.
Și când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Țâșnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.

Să înmulțim din răsputeri
Avuția de nume proprii a lumii!
Și dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă,
Către porțile altor planete.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Dascălul

I

Venea la școală de dimineață
Cu demâncarea la el.
Hainele le ținea îngropate la loc, unde muncea.
Că era lup de muncă. Și ajungea la școală,
Făcea ce făcea cu copiii și când le da drumul,
Încăleca pe cal și-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.
Se schimba acolo la loc și muncea până-n întuneric.
Se dezbrăca și le-ngropa iar, și pleca acasă,
Acolo la Pârva-n Seculești, avea casă cu etaj.
Și dimineața, se-mbrăca, lua mâncarea și pleca la
Școală călare. Și de-acolo, la loc. Om harnic.
Lup de muncă, spunea Moșu, care-i fusese elev.
Învăța copiii foarte bine. Îl chema Bulzescu Matei.
A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse
Cântăreț la biserică și-a murit de tifos,
Până în războiul dintâi.
Au mai rămas două fete, Ioana și cu Nicolița
(Căsătorită cu Mitrică a lui Nete).

[...] Citește tot

poezie celebră de din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la cai, dar cu o relevanță mică.

Marin Sorescu

Bărbații

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale.
Alexandra cel Bun îmbrăcat în zale.
Ștefan cel Mare îmbrăcat în zale
Mihai Viteazul îmbrăcat în zale.
Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale.
Și aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu
Primenit și el cu zale
Peste cămașa morții.

Mie-mi vine să mă așez pe genunchii lor
Și să-i trag de mustăți
Și să-i întreb, de ce sunt toți
Îmbrăcați în zale?
Și unde tot pleacă în fiecare dimineață
Și de ce nu mai stau pe-acasă,
Să se bărbierească mai des,
Că, uite, bărbile lor
Mă zgârie
Când mi-alint de ele sufletul.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Nu te-ncurca

Boc! Boc! In poarta.
Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun.
- Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă -
Sare muierea. Nu se sculasera, ca era prea denoapte.
Afara iar: Boc! Boc!
- Care esti, mă?
Era-ntuneric, se vedea doar o pata mare alba.
Era iapa, legata de poarta.
Si ala batea tare-n pridvor, cu ciomagul.
Si când l-a văzut pe Gheorghe c-a iesit
C-o mana bagata pe maneca hainei si cu alta afara,
A inceput să-l certe.

- Ba, ce faceti? De ce dormi, mă? la ora asta?
Oamenii vrednici nu dorm la ora asta! Ce faci, mă?
De ce dormi, mă?

Intra în casa si descarca o desaga de ghete rupte,
Cizme scalciate pantofi.
- Mă, venii la tine să-ti aduc astea, ca nu mă lasa

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Sorescu despre cai, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info