Catharsis
Am prins plânsu-n călimară
Și am scris cu el, o vară,
Versuri triste și umbrite
De trăiri neîmplinite.
Am cosit visele mele,
Să îmi fac un pat din ele.
Un pat la marginea mării,
Să gust din sarea uitării...
Și din voal de flori de chin,
I-am făcut un baldachin,
Cearșaf, din fâșii de suflet,
Perne de dor fără zâmbet.
Lumânări la căpătâi,
S-ardă iubirea dintâi,
Lumânări de imortele...
Așa, am scăpat de rele...
Pe o margine de stradă,
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să plec?!
Mă doare tristețea, mă doare IUBIREA,
Frământ o-ntrebare:" Mi-am sfârșit menirea?!"
În suflet e ceață și nu știu ce simt,
Mă plimb într-un gol... nu mai știu să alint.
Să fi obosit de IUBIRE prea multă?!
Privesc trist la ea, dar ea nu m-ascultă...
Mă-ntreabă de ce am adus-o pe lume?!
De ce-am învățat-o numai lucruri bune?!
Îmi spune c-o doare cumplit roata lumii
Și pierde, că-și bagă "în cârd" cu nebunii!
Cuvintele tac și inima-i surdă
Și răii se-adună la colțuri, să râdă.
Mă-ntreb ce e bine: să rămân sau să plec?!
E bine să plec când toți anii îmi trec!
Rămân în Credință, că e cel mai bine
Și îi cer Răbdării să se-ntoarcă la mine!
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărie, Mărie!
Tu, Sfântă Mărie, azi ai adormit...
De la Răstignire, nu ai mai zâmbit...
Dar seninu-ți suflet în Cer s-a suit,
Lângă Tatăl Nostru și Fiu-Ți iubit.
Fecioară de vis și nevinovată,
Tu ne liniștești, la necaz, îndată,
Nu ne cerți vreodat', pentru nicio pată,
Suntem răi sau buni, ruga-ți e-ascultată.
Tatăl se îndură și iartă păcat,
Fiul ne ascultă și ne ia oftat,
Dară noi uităm, ne-ndreptăm spre altul
Ceru-ntreg trădăm pentru Necuratul.
Când promite el și verzi, și uscate,
Tare te mâhnești, verși lacrimi curate,
Chiar dacă ni-i plin podul de păcate,
La fel ne iubești și nu ne-ntorci spate.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la tristețe, dar cu o relevanță mică.
Tată... mi-e dor de tine!
Simți, tată, cât îmi e de dor
să te primesc în casa mea,
în care-ai lăsat dragostea?
De ce te-ascunzi după un nor?!
Tu ai fost stânca neclintită,
eu, brad ce a crescut din ea,
hrănindu-mă puterea ta,
când cetina mi-era ciuntită.
Mi-e dor de-un suflet de copil
ce locuia-ntr-un trup vânjos,
de zâmbetul tău luminos
ce soarta-l înnora tiptil...
Ai fremătat o viață-ntreagă,
nutrind speranțe și IUBIRE,
punând comori în amintire,
cu mama, femeia ta dragă.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ritmul toamnei
În ritmul toamnei, trec toți anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanțe,
Împlinesc vise ce nasc speranțe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie își spală tristeți,
Zâmbind primăverii, în noi dimineți.
Aflând reînvierea, 'și păstrează IUBIREA,
Nimic neștergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeții-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toți anii mei
Ce-mi numără pașii, mereu, tot mai grei...
Se-așază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apă de dor
Dă-mi, Doamne,-un stilou, să scriu pe un nor,
cu litere mari, cât îmi e de dor
de-al Nouălea Cer, rămas neatins
de-un ochi muritor, de viață închis...
Chiar dacă am vrea să nu ne-ntristăm,
o facem, crezând că ne bucurăm
de ce-i trecător și neînsemnat...
De ce, ce ne place-nseamnă păcat?!
O grea bâjbâială ăst' Dar, numit viață!
În timpu-i ce trece, ne sapă pe față
dureri și tristeți și zgârie-obrazul
cu șanțuri adânci, să-ngroape necazul.
De haz de necaz, rău m-am săturat,
pe oamenii răi, chiar m-am supărat!
E-un pic cam târziu s-am grijă de mine,
da-i bine și-acum! Să văd cât mă ține!
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovată de iubire
Am căutat în astă lume,
O mângâiere... un alint...
Și nu am găsit decât fiere
Și-atunci, degrabă am fugit.
Fugind de mine și de viață,
Plângând în hohot, nevăzut,
În gânduri, pân'spre dimineață,
Te-aș fi aflat... dar n-am mai vrut.
Am dăruit în risipire
Preaplinul inimii curat...
Dar când simțeam doar amăgire,
Grăbeam să-l știu iar ferecat.
Când, toamna, mă trezii iar plânsă
De goana fără de sfârșit,
Când inima îmi părea stinsă,
Te auzii, în clar-șoptit...
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Talent transfuzat
Tot timpul, trecând, troienește
tocitele temple tăcute...
Tenebrei, trupescul tocmește
tributul tristeții temute...
Talent transfuzează triade,
trecutele timpuri transmută.
Tovarășul tristei tornade
transcende teribila trântă.
Tăcerea trudește tribune...
Taxând turma tânguitoare,
talentul timbrează, transpune
truisme-troc, "transformatoare".
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dovadă că Raiul există
Iubesc o fetiță cu ochii albaștri,
mă doare privirea lor tristă...
Curați, argintii, căutând înspre aștri,
dovadă că Raiul există!
Cais înflorit într-un vis de IUBIRE
mă-ndeamnă să fiu optimistă,
simțind că ne știm dintr-un Cer de-amintire,
dovada că Raiul există!
Din Soare Răsare, Lumina mă-nvață
să cred doar, să nu fiu sofistă,
să-i spun Adevărul, privind-o în față,
dovadă că Raiul există!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diphylleia grayi
Floare de gheață, topită de ploaie,
Unde ajungi tu, când Cerul se-ndoaie
Sub dor nesfârșit, din prea triste IUBIRI,
Și-nchide privirea, plângând amintiri?!
Trimite-i parfum să-i aducă-aminte
Că omul curat, credincios și cuminte,
Privește spre el și când e fericit
Și nu îl blesteamă când e necăjit.
Scrie-i tu, floare, cu gheața topită
De raza de ploaie ce ți-a fost sortită,
Că lumea dispare, de nu mai e Cer!
Doar asta te rog, doar atâta îți cer!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețe ametaforică
Auzi, fa, Marițo, s-a-nchis cimitirul!
De mâine, nici popa nu poa' să se-ngroape.
Noroc c-am troița lu' Gogu, aproape!
Știi, colo, 'n grădină, unde-a crescut pirul.
Am ciment și var. Îl bag pe Ilie,
să-mi sape o groapă, să toarne o criptă,
că inima mea de boală e friptă
și azi nu putui să leg nici la vie.
Bocesc a pustie, când toc ceapa veche,
e ștevia fiere, nu pot s-o mănânc,
prea rău nădușesc, mă seac-o ureche
și am o durere și-un of în adââânc!...
Auzi, fa, Marițo, ne știm de copile!
Tu știi că plângeam când o floare murea!
De ce mi-o fi dat Dumnezeu negre zile
și-n fiece an sărăcia-mi sporea?!
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulciorul
Amprente de dor pe toartă de-ulcior
din care, pe câmp, se-adapă țăranii.
În el a turnat olarul fior
cu sufletul său sfințit de metanii.
În lut mângâiat sunt șoapte trecute
din vieți socotite în zile și ani,
sunet de clopot al lumii pierdute
de luptele duse-ntre suflet și bani.
Durerile-s arse-n cuptoare încinse,
apoi, smălțuite cu grijă și drag,
să țin-apa rece în zile aprinse
și... când obosesc de tristețe, se sparg...
Amprente de dor pe-o toartă de-ulcior...
Un ciob de pământ... cândva de-ajutor...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgii
Crepusculul de toamnă e trist, dar inefabil...
În catifea de brumă-și scufundă strălucirea.
Acum, tot muritorul se simte mai amabil
când, în melancolie, își află fericirea...
Cu oboseli vioaie, ce-i macină lumina,
crepusculul adună înțelepciunea vieții
sub ochii ce-i închide, neamintindu-și vina
că nu se mai trezește la ora dimineții.
Cu-aceleași vechi tipare, în fiecare toamnă,
crepusculul surprinde, de fiecare dată,
cu frunze colorate și flori care ne-ndeamnă
să ne-amintim povestea cu un băiat și-o fată...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor trist
Trece... încet... zi după zi...
Mi-e dorul trist de tine...
De-ai învăța a-l auzi,
ai alerga spre mine...
Stau sus, pe munți îndurerați,
și am stâncile martori
că-n coaja brazilor furați
se-ascund demonii tartori.
Rânjesc, și fac vrăji după vrăji,
și-mi tulbură seninul,
și-mi pun la poartă cerberi- străji
ce-mi toarnă-n ochi veninul.
De ceasul vieții se feresc,
când întâlnesc IUBIRE.
Foc scuipă, se schimonosesc.
(IUBIREA-i MÂNTUIRE).
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pregătiri de plecare
În trupul tău se ceartă, în surdină,
îngândurări dintr-un sfârșit de veac,
cu vremea asta, ce îți e străină,
și dorul tău de a-ți găsi un leac.
Te simți pierdut în rostul fără rost,
e anacronic lied-ul tău străvechi,
respirul e sălciu, totul e-anost,
oamenii-s singuri, deși sunt perechi.
Viața-i tăcută, chiar nimic nu-ți spune,
nici somnul nu mai știe a visa,
te doare tot, când Soarele apune,
pasul ți-e greu, nu mai poate valsa.
O liniște-a tristeții se așterne,
valuri de timp încremenesc la mal,
poverile, care păreau eterne,
se-apropie și ele de final...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetului
Vezi, Adriane, lumea însetată
de lacrimile poeziei tale?
Te-ai depărtat, lăsând-o întristată,
când îngeri te-au chemat pe a lor cale.
Ai plâns, ai râs, ai ars în vers măiastru,
Izvor de slove-n patimă de geniu!
Zburai și ne-aduceai din ceru-albastru
vorbe dumnezeiești, pentr-un mileniu.
Când ai simțit că Moartea vine-ntinsă,
Chemându-ți pe-un pat de spital pieirea,
Ai recitat, cu voce-aproape stinsă,
Versuri în care-agoniza IUBIREA.
Liber să suferi, gustai chin în viață
și, ca noi toți, ai dus și tu o cruce.
Icoana poeziei tale-nalță...
Dormi, Adriane! Fie-ți somnul dulce!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Propunere
Leagănă-mă toamnă, mângâie-mă-n soare,
Să mă simt copil, să uit ce mă doare!
Fură-mi întristarea din amurg cernit,
Răcorește-mi fruntea de jarul mocnit!
Prinde-mă în hora frunzelor tărcate
Ce topesc paleta dorurilor toate!
Du-mă-n amintirea din copilărie,
Când credeam că viața e de jucărie!
Lasă-mi duh să zboare pe-aripi de cocor,
Pribegind prin timp, odihnind pe-un nor,
Iernând în tărâmuri uitate de lume,
Adunând de-acolo, numai gânduri bune!
Și, întors la mine, către primăvară,
Să simtă curat, ca întâia oară,
Printre anotimpuri să lunece lin!
De poți face asta, la tine mă-nchin!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aniversarea răstignirii
Din pulberi de stea și lacrimi de dor
Coacem cozonaci în formă de nor,
Pentru Ziua Sfântă ce începe-n noapte,
Candelă eternă-n Infinit de șoapte.
Șoapte muritoare, preschimbate-n cântec,
La-nvierea lumii, ca într-un descântec,
Risipesc tristeți adunate-n veacuri,
Îmbrăcând în alb nuferii din lacuri.
Lacuri care-ascund adâncul de Iad
Ce-nghite și azi, suflete ce cad.
Separând nădejdea, de grea nebunie,
Am primit, cu toții, viața-n Veșnicie.
Veșnicia mea și a orișicui
A plătit-o scump, cu Sângele LUI.
Răstignit, zâmbind spre călăi ce tac,
Spunea: "TATĂ, iartă-i, că nu știu ce fac!"
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai cu mine-n poezie!
Curg emoțiile-n vers, pe o coală de hârtie...
Lasă vânarea de vânt, hai cu mine-n poezie,
să îți cresc aripi de Înger, să te-nvăț zborul uitat!
Dintre sufletele triste, numai tu ești invitat.
Clipa mea de fericire o împart cu tine-acum.
Nu vreau să ne treacă viața, fără gust, nici orișicum!
Crede-mă, din când în când, e mai bine printre stele!
Vino-n fantezia mea, intră-n visurile mele!
Cu cerneală de IUBIRE îți scriu gânduri și fiori,
când "înnebunesc salcâmii", ne-nvelim cu dor și flori.
Ne vom odihni de lume și de zbuciumu-i etern
și promit că-n vraja nopții poezie-am să-ți aștern!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor cu dor
Strânge-ți dorul de pe drumuri,
c-a slăbit ca vai de el,
alergând după parfumuri,
în visări de menestrel!
A uitat vorbele toate
printre flori de liliac
și acuma nu mai poate
să mă-ntrebe de ce tac.
Culcă-i fruntea ostenită
pe-al meu suflet neclintit
de pustiu sau de ispită,
că tare mult a iubit.
Strânge roua dimineții,
să-i speli genele de umbre
și de urmele tristeții
lăsate de iubiri sumbre.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Georgeta Radu despre tristețe, adresa este: