Wallace Stevens despre munţi

Duminică dimineaţă - VIII

Ea aude, deasupra acelor ape tăcute,
O voce care strigă: "Cripta din Palestina
Nu-i terasa unde lâncezesc spiritele.
Este mormântul Domnului, al lui Isus."
Noi trăim în epoca veche, în haosul soarelui,
Încă dependenţi de zi şi de nopte –
Sau pe insula singurătăţii, orfani şi anarhici,
De cealaltă parte a a apelor mari, fără putinţă de scăpare.
Căprioarele ne cutreieră munţii, iar pitpalacii
Înalţă fluierături spontane împrejuru-ne;
Mure dulci se coc în pustietăţi;
Şi, în solitudinea cerului,
Seara, stoluri de porumbei plonjează
În acrobaţii aeriene, lansându-se
În penumbră cu aripile larg deschise.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul care a luat locul unui munte

Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.

El i-a respirat oxigenul,
Chiar şi-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.

Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-şi propria direcţie,

Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile şi şi-a croit drum printre nori,

Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecţiune:

Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârşit, panorama spre care ei năzuiseră,

Locul unde putea sta întins şi, privind în jos spre mare,
Recunoaşte unica şi singuratica lui locuinţă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece feluri de a privi o mierlă

I

Printre treisprezece munţi înzăpeziţi,
Singurul lucru mişcător
Era ochiul mierlei.

II

Eram compus din trei minţi,
Ca un copac
În care sunt trei mierle.

III

Mierla se răsucea în vâltorea vânturilor toamnei.
Era o mică parte a pantomimei.

IV

Un om şi o femeie

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasele triste ale unui vals voios

Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemişcat.

Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorinţa, un mod
De a dezvălui dorinţa şi umbrele ei goale.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu şi-a manifestat niciodată prin vals dorinţa,

Care-a descoperit toate formele şi ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omeneşti.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.

Nu există ordine în mare – şi nici în soare.
Formele şi-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idea de ordine la Key West

Cântecul ei trecea dincolo de geniul mării.
Apa niciodată nu a luat forma minţii sau a vocii,
Aşa cum o face corpul, corpul în materialitatea lui, fluturând
Din mânecile goale; şi totuşi mimica mişcării ei
Producea un strigăt constant, era cauza unui strigăt constant,
Care nu era al nostru, deşi noi îl recunoşteam,
Neomenesc, un strigăt al oceanului cel veritabil.

Marea nu era o mască. În nici un sens.
Cântecul şi apa nu se contopeau într-un singur sunet,
Chiar dacă ceea ce ea cânta, era doar ceea ce auzise,
De vreme ce ceea ce cânta era murmurat cuvânt cu cuvânt.
Se prea poate ca în toate frazele să se fi învolburat
Zgomotul apei măcinând pietrişul şi suspinul vântului –
Dar noi pe ea o auzeam, şi nu marea.

Pentru ca ea era făurarul cântecului pe care îl cânta.
Mereu cu capul acoperit, gesticulând tragic, marea
Era doar locul pe unde îşi purta ea paşii pentru a cânta.
Ce spirit este acesta? ne întrebam, fiindcă eram conştienţi

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică dimineaţă

I

Satisfacţiile oferite de moliciunea capotului, şi cafeaua băută
Mai târzior, şi portocalele savurate pe scaunul însorit,
Şi cacaduul verde de pe covoraş, şi libertatea –
Amestecate pentru a risipi
Sfânta linişte a străvechiului sacrificiu.
În reveria ei simte asediul
Întunecat al acelei vechi catastrofe,
În vreme ce acalmia se-adânceşte printre luminile apelor.
Portocalele aromate şi aripile verzi, strălucitoare,
Par lucruri dintr-o procesiune a morţilor,
Şerpuind deasupra apei întinse, fără sunet.
Ziua-i asemeni apei întinse, fără sunet,
Calmă-n aşteptarea trecerii paşilor ei visători
Peste mări, spre tăcuta Palestină,
Dominionul sângelui şi-al mormântului.

II

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!