Ionuţ Popa despre negru

Din clipe

îţi mai aminteşti de nopţile cu zăpadă
în care fulgii zburdau prin ceruri
ca porumbei minusculi
şi tu păreai asemenea lor
copleşită de vise?
te privea întunericul ochilor mei
din două bile negre
împotmolite în zăpada cărnurilor
îţi mai aminteşti de nopţile albe
în care bezna dormea în promoroacă
şi eu mă odihneam aidoma ei în gândul tău?
ni se întindeau picioarele şi braţele până în suflet
fugărind pe întinderea vastă a saltelelor
puful şi inocenţa de care am uitat...
îţi mai aminteşti de noaptea
în care am înghiţit stelele
şi milioane de îngeri
au eşuat pe sânii tăi vineţii?

poezie de Ionuţ Popa (13 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

***

Cădea o lacrimă
din cerul gurii tale,
urmată de o alta,
apoi de încă una,
şi tot aşa, continuându-se
parcă la nesfârşit.

Buzele-ţi, umbrele rupte,
mă protejau de potop
ca de-o ură
ce creştea în venele făcute mătci,
şi vâltori îmi închideau
cărările ce odată au dus spre tine.

În norii aceia negri
ploaia a păstrat gustul meu
de când mi-ai sărutat pleoapele
fără să respiri a pagubă,
şi limba ta mă ascundea
ca o umbră în deşert

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare noapte

În fiecare noapte
strângeam în pumn somnul
ca pe-un ambalaj de ciocolată ieftină,
şi gustam din bezna împachetată cu atenţie
în vocile rupte din alte coşmaruri.
Ţânţarii îmi ţineau companie
şi mă antrenau în discuţii filosofice.
Un păianjen, frate de cruce, mă păzea
cu stoicism de trecut.

Parcă timpul s-a născut din cei patru pereţi
şi le seamănă întru totul.
Pereţii au înghiţit toate ceasurile...
şi toate becurile
pe care le-aş fi putut aprinde.

Un singur prizonier
în mai multe dimensiuni:
în mine, în dormitor,
pe Pământ, în Univers.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din revista "Conta", nr. 3
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţe

Mai prizonier ca-n tine nu ar putea să-mi ţină
Nici cea mai neagră umbră sărmanul trup în sfori,
Când strig să mi te-arate mirajele-n lumină
Sau vocea ta să-ţi spună că-i timpul să cobori.

E mult de când splendoarea-ţi din temniţe cărunte
N-a mai zărit-o chipul ce pare-a fi străin,
Căci anii trebuit-au să-mi adâncească-n frunte
O nouă veşnicie spre-al ochiului declin.

Nu-i formă plămădită spre a-ţi slăvi conturul,
Nici mână ferecată cu lanţuri sau cu spini
Să-ţi mângaie sprânceana şi-apoi să taie şnurul
Ce ne-a unit iubirea în roase rădăcini.

Mai trec prin amintire şi leşul ţi-l desprind,
În suflet să-mi re'nvie din giulgiul suferind.

sonet de Ionuţ Popa (24 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Bucureşti e forfotă greoaie

în Bucureşti e forfotă greoaie;
pe plan secund doar blocuri decojite
şi chipuri aspre-n pasiuni cumplite
îşi cară pumni şi palme - ce mai droaie
să le explici c-o schemă că sunt vite
e de prisos şi-acest curaj te-ndoaie
c-ai să înghiţi cu poftă la gunoaie
de vrei în viaţă să rămâi; admite
că ţi-a trecut prin cap când te loveau
un gând nebun cu lăncii şi topoare,
dar te-ai trezit prin nori că zugrăveau
din rai un iad cu negre bolţi ce-apare
treptat în rănile-ţi ce încântau
copiii nopţii-n acţiuni gregare

poezie de Ionuţ Popa (6 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie de toamnă

Zadarnic pulsează natura.
Nu plouă, e bocet în groapă,
şi oasele curg în morminte
când stropii sunt cioburi de apă.

Cerşind muritoare concluzii,
bătrân pare lemnul în zloată,
iar toamna loveşte adesea
cu fulger albastru-n cravată.

Costumul de negru şi vise -
covor peste oameni, afară -
îmbracă speranţa în moarte
şi urcă pe umeri povară.

Zadarnic pulsează natura.
Prin spatele frunzelor roşii
întinsul încalţă năglodul
şi cântă durerea cocoşii.

poezie de Ionuţ Popa (11 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieratul necunoscutului

Am parcurs o veşnicie
printre camere bântuite de gânduri
şi-am ales doar o pereche de cuvinte
cu care mi-am iscălit inima,
am ştampilat-o cu cerneală amară
lipindu-mi uşor numele pe ea
alături de numele ei,
pentru a mi-o separa
de blestemul incertitudinii.

Timpul nesortat din coşul cu suflete
ce azi planează în jurul nostru
este înghiţit de gaura neagră a minţilor
aruncându-se prin colţuri paralele...
Şi pământului i s-a făcut silă
de câte suflete a cuprins
de-a lungul miilor de ani
cu sarea, cu piperul
şi cu fierea ce zac în ele
chiar dincolo de viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (14 noiembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!