Violetta Petre despre dimineaţă

De ţi-aş fi cerut...

De ţi-aş fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toţi îngerii de noapte
Şi-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Şi poemele albastre de metafore şi rimă.

De ţi-aş fi cerut din zile, să-mi dai dimineţi albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieţii noastre
Şi ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri şi a nebuniei tale.

De ţi-aş fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toţi mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Şi ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aş fi cerut, din toate.

Dar nu ţi-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte şi în braţele tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi fost ziua ta...

Bat clopote de toamnă şi frunze sângerează
Şi mă trezeşte-un scâncet, dintr-un decor nocturn.
Mă ţine toamna asta cu lacrima ei, trează
În aşternutul rece şi-atât de taciturn.

N-am unde să te caut, n-a mai rămas vreo urmă
În casa-n care urlă singurătăţi şi n-am
Decât dureri ascunse, ce prin tăceri îmi scurmă
Şi la povara crucii, eu, sufletu-mi, înham.

Se-ngână dimineaţa la margine de lume
Şi n-aş mai vrea din noapte, să mă trezesc acum,
Când nimeni nu-mi răspunde, dar eu te strig pe nume,
Că poate îţi sunt paşii rătăcitori pe drum.

Ţi-am pus de-azi noapte grâul la înmuiat, ca bobul
Să fiarbă cât mai bine, încet, la foc mărunt
Şi candela-i aprinsă, să-ţi lumineze locul
Că-i ziua ta, iubite, şi pentru tort, n-am unt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea strigă, nu se-aude...

Oraşu-i gol, doar cimitirul a adunat lângă morminte
Pe viii morţilor, cu dorul şi cu durerea în cuvinte.
Se mai desprinde câte-o frunză, prinzând o lacrimă amară
De pe un rid de suferinţă din poezia solitară,

Ce încă mai suspină-a jale,-ncrustată-n piatra funerară,
Deasupra căreia uitarea şi nopţile doar mai coboară.
Tăcerea calcă pe morminte, cu rugăciuni abia şoptite
Şi nu răspunde niciun suflet din adormirea lui cuminte.

Doar lumănările-şi adună în statuete taciturne
Lumini zidite-n parafină, pentru plimbările nocturne
Ale plecaţilor din viaţă în lumea care nu cuvântă.
Doar clopotele bat, Marie, şi Liturghia-n ceruri cântă.

Oraşu-i gol, doar urma vieţii, o mai zăresc pe câte-o stradă
Ascunsă-n plânsul dimineţii, ce nu mai poată să te vadă.

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritoare pentr-o zi...

Sculptează-mi infinitul în artere,
Ca pe un drum spre nemuriri celeste,
Şi trece-mă prin glaciare ere,
Să gust din zbuciumatele tempeste.

Ciopleşte-mă cu dalta, să mă doară,
Ca pe granitu-albastru de Carrara,
Şi fă din mine-o tainică vioară,
Să-ţi cânt din ea, când vine primăvara.

Nu mă uita pe la răscruci de vânturi,
Şi nici prin vreo cetate de mayaşi!
Să nu-mi pătrunzi feroce printre gânduri
Şi poezia-ntreagă să mi-o laşi!

Şi suflă-mi peste nopţi, şi-n araberscuri
Îmbracă-mi dimineţile de vară!
Te-oi invita să-mi desluşeşti din cercuri
Dorinţa mea, de-a fi, din cerc, afară.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de cer, clipă albastră...

Eu sunt clipa de-ndoială, ce se-ascunde în lumină,
Rogvaiv din curcubeie ce se naşte-n ploi de vină,
Un miracol, o magie efemere-n universuri,
Un poem în strai albastru, cu neterminate versuri.

Cântec mut de agonie, în amurguri de tăcere,
Vis de vară-n bob de struguri, scâncet verde de durere,
Ochi de cer, privind sfielnic, printre ramuri înfrunzite,
Şoaptă albă de femeie, de pe buze părăsite.

Clipa-i cât o veşnicie, dacă ştii s-o guşti întreagă
Şi te-abandonezi în braţe, braţele cui îi eşti dragă.
Şi închide-o între gene, ca pe-o lacrimă fierbinte!
Va rămâne pe retină şi va aştepta cuminte,

S-o eliberezi când doare de prea multă-mbrăţişare
Şi să-i dai drumul la aripi, să se-nalţe, să coboare.
Poţi s-o chemi să mai revină, într-o altă-nfăţişare,
În albastrul dimineţii, sau în ploile cu soare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noaptea...

Noaptea-şi cerne linişti sacre prin unghere neştiute,
Niciun gând nu se strecoară, umbra nopţii s-o atingă.
Numai gândurile mele strigă vrute şi nevrute
Şi nu-i nimeni să le-audă şi neliniştea să-mi stingă.

Picură câte-o-ntrebare, ca un trăsnet în furtună,
Să m-ascund de mine, Doamne, poate îmi arăţi pe unde!
Mă găseşte nebunia pe oriunde şi m-adună
În căuşul palmei sale, pân' la oase mă pătrunde.

M-aş refugia în basme, sau într-un poem de vară,
Dar am lanţuri la picioare, în coşmaruri ghemuită.
Port singurătatea nopţii, peste tot, ca o povară
Şi nu-i nimeni, dimineaţa, înspre mine s-o trimită.

Am uitat să cânt din frunză, zorii să-i aduc pe frunte,
Nu mai ştiu gustul iubirii şi să înfloresc mi-e teamă.
Stau la pândă ochii nopţii, răsăritul să înfrunte
Şi-i atâta noapte-n mine şi doar noaptea mă mai cheamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă plimb prin tine-o viaţă...

M-aş plimba prin tine-o viaţă, să te ştiu şi nu te-aş şti
Din amurg spre dimineaţă şi nimic nu m-ar opri
Să-ţi pătrund prin constelaţii, steaua mea să o găsesc
În Centaur, Andromeda din decorul tău ceresc...

Să mă plimb prin capilare, chiar de spaţiul e îngust
Mă strecor cu versu-n braţe, din hematii să te gust
Şi de simţi cum trec prin tine, dă-mi un semn c-un tremur scurt
Ca să nu m-acuzi, iubite, de vreo fraudă, sau furt...

Am intrat ca să mă caut, dacă mi-ai găsit vreun loc
La parter sau la mansardă, poate sunt chiar la mijloc.
Sau în stânga unde-i locul pe care-l pândesc demult
Stau cu versul la intrare şi bătăile ţi-ascult...

Hai, deschide-te şi lasă-mi poezia-n atriul stâng!
Iernile ce te apasă, numai eu ştiu să le frâng.
Vin cu primăveri în braţe şi cu stihul violet
Vin în paşi de sarabandă şi în paşi de menuet...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi nelinişti amurgul!

Nu-mi mai scormoni prin toamne, lasă-mi frunzele să cadă,
Nu-mi nelinişti amurgul strâns în pumni, pe la răscruci!
Caii tăi îmi dau târcoale, când cu tine-n cavalcadă
Tropotesc prin pacea nopţii, alergând prin vis, năuci.

Şi mă ispiteşti, iubite, să-mi las anii pe bordură,
Să-i ia selul înspre mare, în şuvoi învolburat,
Când din şaua tinereţii, îmi aluneci înspre gură
Şi cu un sărut mă tulburi şi mă umpli de păcat.

Şi ce dulce-mi e secunda dimineţilor vrăjite,
Când îmi pui oglinda-n faţă, să mă văd, cum nu mai sunt!
Numai tu mă duci în raiuri, să mă nasc din nou, iubite
Şi să mai gustăm o dată legendarul amănunt.

Dacă tot îmi vii prin toamne, să-mi tai lanţuri şi lăcate,
Adu-mi mânzul alb din iarna-n care m-ai lăsat să mor,
Să pot evada din anii pe care îi car în spate,
Şi cu murgii şi cu roibii, să încerc, din nou, să zbor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, pentru că, din nou, e primăvară...

Din teamă şi obsesii ne-nţelese,
M-ai zămislit în zi de sărbătoare,
Când dintre spini rămas-au neculese,
Doar păpădii şi flori nemuritoare.

Pe ţărmul mării se scriau poeme,
Cu liniştea din nopţile de vară.
Era târziu şi parcă prea devreme,
Să m-alăptez cu scâncet de vioară.

Un val albastru-şi pregătea sărutul,
Agonizând într-o idilă falsă
Şi dureros şi tandru, începutul
Încarcera toţi fluturii în plasă.

Era şi nu era un rai pe-aproape
Şi Dumnezeu îşi oblojea o rană.
Doar visul mamei mai plutea pe ape
Şi-o rugăciune a bunicii-n strană.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Şi vreau să cred că eşti aici, iubito-
Un pas şi-o mână-ntinsă mai departe.
Şi te ghicesc, pe tine, negăsito
Într-un castel cu geamurile sparte,

Prin care te privesc uitând de vară,
Castelul cu răcoare mă îmbie.
Hai, vino în iluzia de-afară,
Chiar de eşti vis, eu încă te simt vie.

Să te-ncălzesc lipindu-te de mine
Şi să te gust cu buzele-mi flămânde.
Iubita mea, sunt doar un mărăcine
Dar pentru tine, spinii-i voi ascunde.

Tu vino pe cărarea dinspre vise,
Dar să nu calci pe-albastrul de cicoare!
De dorul tău şi cerul se-ofilise,
Uitase păpădia să mai zboare.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ne-a mai furat un poet: Nicu Gavrilovici... Drum lin spre stele!

Moartea intră prin pereţi şi sugrumă dimineţi cu blestemul nepereche
Rătăcit printre dorinţi, de pe frunţile de sfinţi, în scriptura cea mai veche,
Unde scrie că murim mai uşor decât gândim, de la prima-nfăţişare.
Şi atunci mă-ntreb de ce mai învăţ un ‘'a, b, c'', dacă viaţa-i moarte-n floare?

Azi mă doare-un răsărit, care nu s-a mai ivit şi a adormit cuminte
În poeme de-nnoptat, pe un aşternut curat din silabe şi cuvinte.
Bate-un clopot, plânge-n cer, ca un ultim prizonier muza pe un vers sihastru,
Stele cad, ca un nomad caut drumul înspre iad, căci e raiul prea albastru...

Moartea umblă printre noi în strai galben de şiboi, mirosind a primăvară,
Intră-n orişice ungher, cu lacrima la rever şi nu poţi s-o dai afară...
Îşi bea ceaiul cu nesaţ sau cafeaua pân' la zaţ, te priveşte indecentă,
Şi zâmbeşte insolent, alegându-şi alt client... beţie evanescentă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deşi e marţi întreagă
Şi mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde braţul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Şi eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Şi de nu eşti cu mine, rămâne suspendată
Dorinţa unei clipe, cu paşii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineţi.
Erai atât de verde şi eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieţi!

Azi amurgesc poeme la ţărmul mării mele,
Cu liniştea în braţe m-apropii de sfârşit.
Şi chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile din mine, vânătoarea...

Ce străzi pustii scâncesc sub felinare!
Sunt bulevarde-ntregi prin carnea mea.
Şi fiecare pas străin mă doare
Când calcă pe un vers de catifea.

Se răzvrătesc poemele din sânge
Şi năpârlesc de straiul ce le-am dat,
Sonetul meu de gală, astăzi plânge,
Că, la un colţ de stradă, l-am uitat.

E-o dimineaţă ca o noapte-adâncă.
O scară de mătase de-aş avea,
Aş tot urca, s-ajung la tine, stâncă
Ce muşti cu foame din lumina mea.

Să-mi caut muza-n miezul de tăcere
În care mă tot chemi, cu-n zâmbet trist.
Ai gust sălciu şi gust amar de fiere
Şi-n tine, cum să râd şi să exist?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva umbră, - Adam lumina...

În poemul meu albastru se dezmiardă o femeie,
Care-şi spală dimineaţa toate visele de ceară,
Îţi adună-n aşternuturi, din tăciune, o scânteie,
Să aprindă felinare pentr-un ritual de seară,

'N care tu eşti întrebarea de pe buze-n aşteptare,
Ea, femeia, e răspunsul galaxiilor pierdute
În vârtejul răstignirii rugilor din vechi altare,
Unde Eve-ngenuncheate, pentr-o noapte, sunt vândute.

Cu păcate tatuate pe sub piele, pân' la sânge,
'Şi duce crucea prea supusă, la picioarele iubirii.
Ce justiţie condamnă, când o Evă-n braţe strânge
Un Adam din raiul vieţii, când aşa e-n legea firii?

Când iubirea este oarbă şi te-nlănţuie flămândă,
Anulând orice edicte şi câlcând peste durere,
Este-o lacrimă, ştim bine, care-aşteptă sângerândă,
Să îşi strige neputinţa şi revolta din artere.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea lacrimii

E-atâta tristeţe în lume şi-n noi,
Se-adună-n troiene şi urcă la cer;
Se-amestecă norii şi dau în priboi
Cu picuri de gheaţă şi ace de ger.

Şi îngerii strigă-ngroziţi de îngheţ
Şi moartea e moarte când visul nu-i viu;
Iubirea de-ţi cântă, pe ea pune preţ
Când geană pe geană se-aşază-n sicriu.

Şi-opreşte-o din comă şi doar cu-n sărut
Redă-i pulsul tainic, oprit la răscruci!
Ce vară nebună ne-a fost şi-am avut
Grădini suspendate în cuiburi de cuci.

Rădea trandifirul, trifoiul zâmbea,
Zorele albastre pictau dimineţi
Şi inima ta era inima mea
În ele pulsau intangibile vieţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea dragoste, Marea...

Şi te-aş face aşternut, să îmi susuri printre vise,
Cu un clipocit de val, dimineţile să-mi cânţi,
Să-ţi fiu ţărmul liniştit, când sub geana nopţii mi se
Nasc poemele de dor şi de dor să mă descânţi.

Şi pe gleznă te-aş uita, ca pe-o tainică pomadă,
Să-mi miroasă paşii-a vânt şi a alge-albastre-verzi,
Să mă-ncalţi în catifea, pentru-o lungă promenadă,
Ca să nu te pierd în cer, tu, pe mal, să nu mă pierzi.

Scaldă-mi ochii în amurg, să-mi rămâi lacrimă vie,
Să te simt pe-obraz cum plângi, când povara ţi-e prea grea
De atâtea jurăminte false. Dă-mi povara mie,
Să fiu mare,-n locul tău, dacă Dumnezeu o vrea!

Să nemărginesc albastrul, să-ţi eternizez tăcerea,
În adâncuri neştiute, mă scufund fără regret.
Şi de vei simţi, pe valuri, cum mă sfâşie durerea,
Prinde-mă, de mijloc, Mare, să dansăm un menuet!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte albă

Latră câinii a gâlceavă, uite-aşa de plictiseală,
Alergând după o umbră ce suspină-n pielea goală.
Încă mai visează luna, şchiopătând spre dimineaţă,
Eu înjur de insomnie şi de mama ei de viaţă.

Tace liniştea-mprejuru-mi, ca o bocitoare-ascunsă,
Eu aud cum strigă marea, marea nu m-aude însă,
Cum îngân sonata lunii pe o margine de lume
Şi nu-i nimeni să mă vadă şi prin noapte să mă-ndrume.

Torc clepsidrele la sânul unui timp cu trena-n ploaie,
O secundă-şi şterge fardul şi de vară se jupoaie.
Şi-a pus busuioc la poartă şi aşteaptă mustul dulce
Pe-un butuc de căpşunică-şi pune capul să se culce.

Numai eu alerg cuvinte, să le-mbrac în strai de seară
Pentru balul poeziei, de pe-o strună de vioară.
Şi mă simt regina nopţii, cu miresme inedite,
Mi te prind în mreje, viaţă, şi în versu-albastru mi te

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa între două staţii...

La staţia ''Plecare'', destinu-ţi ia bilet
Spre-un semn de întrebare cu un răspuns incert.
Ai tot timpul din lume şi-n staţii mai opreşti
Dar, că mai trece-o clipă nu simţi şi nu gândeşti.

Mai zbori prin constelaţii, mai prinzi un vis de mâini
Dar, se destramă visul, ca aburul din pâini.
Într-un ''dolce far niente'' dansezi o vreme-n doi
Dar, colcăie-n adâncuri premize de război.

Te-mpiedici în nocturne, când stele nu mai sunt
Şi te ridici alene, iar pasul ţi-e mărunt.
Mai bei din mătrăgună, te mai încrunţi puţin
Dar, uneori e dulce şi-amarul din pelin...

Că treci prin chin sau bine, extaz sau prin tristeţi
E o dovadă vie, că mai sunt dimineţi
Şi staţii neştiute, iluzii şi speranţe
În care o secundă se zbate-n dezolanţe...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!