Violetta Petre despre religie

Adagio

Îşi iau adio teii de la vară,
Cu miere ninge peste ochii mei,
Mai strâng parfumul florilor spre seară.
În picături de miere, de mă vrei,

Opreşte-te pe-o ramură cuminte,
Ce-şi mai păstrează rodu-nmiresmat
Şi-oi picura cu lacrimă fierbinte,
Din florile ce încă n-au plecat.

Mai am un braţ ce încă înfloreşte,
Mai urcă seva verde-n inelar-
O mărturie care povesteşte,
Că îţi sunt vară în vocabular.

Rosteşte-mă ca pe o rugăciune,
Dar, nu îngenunchea, că n-ai s-ajungi,
Să prinzi ultimul zvon de pasiune
Al ramului, cu degetele stângi.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar albastrul

Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine şi seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veşnic singur într-un semn de întrebare
Şi în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.

L-aş picta pe ramuri goale şi în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheaţă iernile orice cuvânt.
Ţi-aş picta şi ţie paşii când te-ndepărtezi, străine
Şi i-aş pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.

Câte-un strop, în ploi nebune,-aş picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Şi pe voalul de mireasă aş picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.

Şi-aş mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Şi ţi-aş face, Ţie, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primeşti nebunii, când vor cere ajutor.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun tăceri într-un album de toamnă...

Şi de mă laşi să te iubesc cum vreau, vei şti cum e iubirea... niciodată nu îţi voi cere din căuş să-ţi beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni şi vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum ştiu, în poezie...
De îţi pătrund în gânduri câteodată, e că mă laşi sa te ghicesc din toane... şi de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poţi să-mi dăruieşti doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Şi chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce ştiu doar eu şi tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg şi-ntreagă îţi sunt şi rimă şi metaforă îţi sunt... acolo ştiu că îţi sunt cea mai dragă, şi cel mai adorabil amănunt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-a-nchis în sine...

Trec prin chinuri şi blesteme mă înjunghie satanic,
Răscolesc prin mine, Doamne, nu găsesc niciun cuvânt,
Să-l aşez pe răni de ploaie, mă scufund ca un Titanic,
Muşcă iadul flori din mine şi le-ngroapă sub pământ.

Nu-mi descântă vrăjitorii.'S mai nebuni decât nebunii,
Rupând vraja de pe lună în bucăţi de relativ.
Cum să-i pese de iubire pietrei din coroana lunii,
Când nu ştiu să-i cos lumina nici pe frunte, nici pe tiv?

Şi-a făcut zădărnicia cuib în ruga din altare,
Evanghelia-n amvoane se târăşte printre şerpi,
În vecernii nu se-aprinde, încă, nicio lumânare
Şi mi-s îngerii, de raiuri şi de zboruri, astăzi, sterpi.

Dumnezeu s-a-nchis în sine, scrie poezii pe sânge
Şi le-aruncă-n patru vânturi, plouă roşu şi candid;
Orbu-n umbre de-ntuneric, le ascunde şi le strânge,
Anulând cu doar o clipă, înc-un act de suicid.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te amintesc în poezii...

E linişte în cimitir, miroase-a busuioc şi mir şi-a amintiri deşarte, abia păşesc, să nu trezesc din somnul lor nepământesc vreun scâncet de departe...
Pe-alei, tăcerea-şi fac loc, ferindu-se de nenoroc, morminte sunt prea multe, că nu mai ai pe un' să mergi cu cimitire prea întregi de veşnicii oculte...
Respiră florile-obsedant, cu întreruperi, discordant sub masca pandemiei şi viii-şi fac curaj să stea de vorbă, pe o canapea la slujba liturghiei...
E Sâmbăta din brumărel când duşii-aşteaptă bileţel, pomelnic în altare şi viii lăcrimează-n pumni şi nu poţi lacrimi să aduni din ceri de lumânare...
Îţi mai citesc un vers să ştii, că te-amintesc în poezii şi m-amăgesc speranţe că dintre versuri mai auzi doar cum pot auzi şi surzi, cuprinşi de dezolanţe...
Mai trag un fum şi-ţi las postum şi ţie o ţigară şi o cafea cu cardamon s-o bei în raiul cu gazon, când te mai plimbi pe-afară...
Şi în cavou de ai putea să îmi faci loc la dreapta ta, eu aş intra şi-acum, că pe aici e rost de iad, din care doar blesteme cad, cenuşă, foc şi fum...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca dintre stuf şi cer

Doar cerul mai aleargă, cu noi, ca o glisadă,
Poteca se deschide prin volbura de ape,
De-o parte şi de alta, stau sălcii să ne-adape
Tăcerile danube pe-un plaur de baladă.

În ''x'' siajul scrie, pe luciul apei versuri
Şi stropii din adâncuri mai plâng şi râd pe gene,
Deltaice suspine din vremi siluriene
Învie-n cord lumina din alte universuri.

Ce tainică splendoare ne intră pe sub piele!
Ca o mimoză roză, retina se-nfioară,
Când nuferi evadează în straie de fecioară,
Dintr-un infern de smoală, de muribunde stele.

O lacrimă mai pică, din când în când, pe valuri,
Flămânde anafoare o-nghit ca pe-un deliciu,
E-o stare de beţie, ca un divin supliciu,
Unde doar muza-şi ţine astrale recitaluri.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-ţi pun frâu şi nici zăbală...

Te-ntreb aşa, aiurea, retoric şi banal, de ai putea, iubite, să te transformi în cal, ai galopa spre mine, muşcând din nori şi cer, sau ai rămâne-n ţarcul, unde eşti prizonier?
Ştiu, că nu-mi vei răspunde, bat câmpii-n lung şi-n lat... dar, de-ai intra vreodată la mine în palat, ştiu sigur, că ţi-aş pune, nu şa şi nici zăbală, ci doar năframă-albastră şi-n fân, în pielea goală mi te-aş iubi sălbatic, vernal şi imprudent, tu să-mi răspunzi obraznic şi-aproape indecent prin gesturi instinctive ţinute-o vreme-n frâu, pe muntele lui Venus, mai jos puţin de brâu...
Apoi, în zori de ziuă, te-aş adăpa cu nard, să-ţi vindec insomnia dorinţelor ce ard ca lava într-un pântec în care iad şi rai se calcă în picioare în tropote de cai...
Voi necheza spasmodic, dorindu-te mai mult cu-aceeaşi jinduire din vremuri de demult, când eve delicvente muşcau din mere coapte adulmecând adamii... în drum spre miazănoapte a răsărit o lume cu viaţa în atele... şi noi două iluzii călătorind spre stele...
Un univers mai moare, un altul explodează, doar caii mai aleargă şi iepele nechează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Şi le-aş îmblânzi nesaţul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese şi la gineri!

Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni şi peste pleoape!
Şi să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul şi pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri şi din lutu-ţi, noi veşminte!

Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă priveşti o clipă, cât să îţi pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe braţe, să culegem toţi alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!

Şi mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învăţat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrimează cine râde - (paradoxuri)

Lăcrimează cine râde şi mai naşte un surâs
Întunericu-i mai tainic, de-i lumina tot mai sus
Peste lume ninge toamnă, dacă primăveri mai vin
Eu îţi sunt prieten mâine, chiar de azi îţi sunt străin...

Mai cerşesc un loc în Raiul cel râvnit de amândoi
Doar dac-am întins o mână şi prin Iadul cu noroi;
Şi sunt cel mai mare înger, te păzesc de cele rele
Eu, de-am adunat tăciunii, diavolul căderii mele...

Sunt iubitul ce-ţi recită din poeme de demult
Eu, ce nu ştiam cum cântă muza; doar ştiam s-ascult.
Şi-ţi adun din universuri flori de colţ pe lună plină
Eu, care călcam pe frunze şi-aveam inima haină...

Tu-mi aduci în noaptea nunţii toana nesfârşitei rugi
Să-ţi mai dau răgaz o clipă, nu ştiu ce să mai îndrugi;
Dar îţi spun că, dintre stele ce-au adus mărturisiri
Numai una dintre ele are-n colţuri trandafiri...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirii de a poezi-i plătesc un bir în orice zi...

Am răni la mâini şi la picioare, de când tot scormonesc prin lut
Să aflu de-s pământ sau mare, ori doar o mască de-mprumut...
Nu mă cunosc, prin ce minune, în poezie-am apărut
Şi cum şi unde-a plâns vocala, într-un sfârşit sau început?

Sau poate sunt întruchiparea unui răspuns la întrebări,
Când se năştea nemărginirea în frământarea unei mări.
Eram cu fruntea aplecată spre primul val ce m-a durut,
Când m-a atins c-un pic de-albastru şi-apoi subit a dispărut...

Eram un embrion de vină în care viaţa-şi făcea loc
Însămânţat din întâmplare în nebunia unui joc.
Era şi dragoste prin preajmă, într-un ghioc pentru ghicit,
Destinul impregnat în genă de ursitori mi-a fost sortit...

Eu mă găsesc doar în poeme, tăcerile îmi sunt altar
În rest, alerg printre dileme călcând pe spuza unui jar,
Ce mă trezeşte din visare, la porţi de iad unde aştept
Pedeapsa lipsei de candoare... îngenunchez şi o accept...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit previzibil...

Soarele răsărise la apus într-un dans bizar de abandoanare a răsăritului...
Umbrele amurgului se dispersau într-un zbor cu viteze astronomice şi lumina căzu pe pământ cu o greutate neînţeleasă şi insuportabilă...
Lumea, îngrozită, într-un exod fantasmagoric se retrăgea spre păduri într-o degringoladă greu de oprit...
Ţipete, groază, scâncete de noi născuţi, o mulţime dezorganizată şi surprinsă de cataclismul schimbării mişcării solare...
Cu puţin în urmă o bombă nucleară zdrenţuise scoarţa pământului în Siberia... Valul de fum radioactiv se împrăştiase cu viteza taifunului asupra lumii...
Un ocean de fum, un deşert în foc şi fum, ca o reptilă flămândă şerpuia printre ultimile secunde ale vieţii...
Aripi de înger pluteau prin labirinturile fumegânde ale aerului intoxicat cu otravă...
Undeva, un pui de căprioară, rătăcit de ciută îşi dădea ultima suflare...
Valul morţii scormonea în măruntaiele Terrei, carbonizând pulsul interior al planetei...
Luna se apropie de soare, şi într-un zgomot infernal îşi amestecară trupurile... bucâţi de foc şi piatră, într-un dans demonic se prăbuşeau peste anotimpuri...
Dumnezeu, nemişcat, cu ultimile cuvinte: Iartă-i, că nu ştiu ce fac, îşi dădu ultima suflare, vărsând peste pământ lacrimi de sânge...
Un ocean însângerat îşi întindea aripile în univers...
Omul-neom îşi mai strigă o dată nebunia, declanşând iadul pe pământ...
Poate, un fir de iarbă, de sub cenuşa Satanei, va fi un nou început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea, ca un cancer

Când şerpuiesc în noi tăceri de moarte
Infernul se hlizeşte mulţumit;
Un drac cu mâna dreaptă ne desparte
Şi să ucidă vorbele-i pornit.

Ca o pelagră-nnebuneşte glasuri
Şi se strecoară şerpuind perfid,
Cad minutare evadând din ceasuri,
Secundele în lacrimi se divid.

Înstrăinarea-şi face loc în mine
Şi-n tine roade ultimul cuvânt,
Se-nscăunează ielele-n regine,
Silabele orfane eu descânt.

Doar valul mării ţipă-a nemurire
Într-o lagună-n care au rămas
Două cuvinte să ne dea de ştire:
Tăcerea, e spre moarte, primul pas.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mă în braille

Iubite, prinde-mi aripa beteagă
În arcul tău de timp, cât încă sunt!
Dar, prinde-mi-o de stele şi mi-o leagă
Cu firul tău de viaţă, să înfrunt

Furtunile ce vin, să-mi frângă zborul
Cu grindina îngheţului din ploi.
Doar tu mai poţi înveseli decorul
Tabloului în care suntem goi,

Unul de altul, rătăciţi prin vară,
Într-o degringoladă spre infern,
Intercalând distanţele de ceară
Între suspinul tău şi-al meu. Şi cern

Atâtea versuri sângerând astenic,
(Sunt norii plini de ele şi sunt grei),
Deasupra noastră-n peisaj edenic
Rămân să hiberneze anii mei.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar ţipa atât de trist lăstunii - replică la poezia "De n-ar începe mierlele să cânte" de Petru Ioan Gârda

Vibrează orologii în tăcere,
Ca un sistolic suflu ce mă ţine
Mai trează decât sângele-n artere,
Când mă cuprinde dorul greu de tine.

Zefirul se răsfaţă printre frunze,
Iar noaptea geme sub lumina lunii,
Aş adormi cu gustul tău pe buze,
De n-aş simţi cum se iubesc lăstunii.

Din când în când, un tunet mă-nfioară
Cu-ameninţări de ploaie şi furtună,
Aş adormi, dar gânduri mă-mpresoară
Şi pe sub gene lacrimi se adună.

Să nu mai simt cum ne despart oceane,
M-abandonez în taina rugăciunii,
Aş adormi în cântec de piane,
De n-ar ţipa atât de trist lăstunii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Zădărnicie" de Valentin David

Şi dacă-a vrut să-i crească-aripa,
Cu braţul să despice norii
Şi să întreacă-n zbor cocorii,
Iar timpului să-i fure clipa,

Să-şi însuşească universuri
Şi luna s-o umple de vină,
Să fure soarelui lumină
Şi să-l pecetluiască-n versuri,

Şi dacă-a adunat avere
'N bijuterii şi-n alte bunuri,
Riscând şi apelând la tunuri,
La strategii şi revolvere,

A vrut să fie zeu şi rege
Şi nimeni altul să nu fie,
Stăpân pe-o-ntreagă geografie
Şi a-ncălcat oricare lege,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns - replică la poezia "Dreptul la răspuns" de Nicu Gavrilovici

E-o liră fără nume, albastră şi străină,
Ce bea din ceruri stele, împrăştiind lumină.
În trup mi se ascunde şerpoaica cea din rai,
În braţe să mă-nlănţui şi rupe-mă din nai!

Prin vene-mi curge lavă, incandescenţă vie,
Pe gene-mi zboară fluturi în prag de cununie.
Pe buze-mi curge mierea şi macii plâng de dor,
Când fredonez cantate pe-o margine de nor.

Deşi mi-e trupul fraged, port munţi şi mare-n mine,
Miros a pâine caldă, am lacrimi pentru tine.
Te bântui şi în vise şi-n dimineţi mă ai,
Să-ţi potolesc şi setea şi foamea de-al meu grai.

Cum ţi-am pătruns în carne, am să-ţi răspund îndat':
Sunt înger şi femeie, nevină şi păcat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinţeşti sahare-n lacrimi, femeie-dumnezeie...

(omagiu de ziua femeii)

Femeie, prinde-ţi braţul de cerul fără stele şi-mparte printre îngeri şi lacrimi şi inele, tu poţi să zbori, chiar aripi de nu-ţi mai cresc pe umeri şi pe cadranul vremii, secundele nu-ţi numeri.
N-ai timp pentru repaus, alergi şi treci prin viaţă cu paşi grăbiţi şi siguri şi nimeni nu te-nvaţă cum să iubeşti, iubirea e-n tine ca o vină ce frânge munţii-n două şi faci din nopţi lumină.
Când rana-ţi sângerează pe-arcadele tăcerii, tu faci din iaduri raiuri şi înfloreşti toţi merii; din rodul tău se-nfruptă şi diavolii şi sfinţii şi-ngenunchezi blesteme în taina rugăminţii...
Şi te supui calină, ca evele din rai, când te pofteşte-Adamul, tu-ntreagă i te dai şi-i împlineşti dorinţe, aşa cum nu gândeşti şi pe-un altar de lacrimi, iubirea-ţi răstigneşti.
Nu ştii să spui ‚'nu pot'', ‚' nu vreau'', sau ‚'nu am cum''şi-ţi calci peste mândrie şi de-ai putea postum, te-ai dărui şi moartă pe-un pat din vise dulci, prinos iubirii, Doamnă, şi-acolo să-i aduci...
Sfinţeşti sahare-n lacrimi, doar de aduni în palme a lumii suferinţă, păşind printre sudalme şi zâmbetul ţâşneşte ca un izvor de tihnă, deşi, tu, pentru tine n-ai nicio zi de-odihnă.
Şi de ţi-s pruncii-n lacrimi sau vreun necaz îi paşte, răcneşti şi muşti ca fiara, ce milă nu cunoaşte; nimic nu te opreşte şi mori pe baricade şi nimeni nu se miră că nu eşti cumsecade.
Şi cum să se mai mire, când numai tu, femeie, dai viaţă-n trupu-ţi tainic şi sfânt de dumnezeie?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!