Violetta Petre despre albastru

La tine-acasă

La tine-acasă, iarba are gust de poezie
Şi niciun verde nu-i aşa de pătimaş,
Ca-n versul tău, ce ninge flori de măr şi iasomie
Din nechezatul unui equus nărăvaş.

La tine-acasă, pacea are gust de grâu şi pâine
Fără neghină-n bobul copt şi-n aluat,
Ca duioşia din privirea blândă-a unui câine,
Când, de-un copil al străzii, este mângâiat.

La tine-acasă, vara are gust de munţi şi miere
Şi am mâncat şi eu din dulcele înalt,
Ca-n cerul gurii amaru-amar să nu-mi mai fie fiere
Chiar toamnele, de-mi iau albastrul, cu asalt.

La tine-acasă, iarba, pacea, vara sunt mai sfinte
Decât o rugăciune oarbă spusă-n van,
La tine-acasă, pot să mor, oricând, printre cuvinte,
Ca să-nviez cu poezia-ţi, an de an.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a plâns pianul mai albastru ca oricând

Pe un tărâm de basm, cu îngeri verzi
A mai crescut o insulă pustie
În care m-aş ascunde, să mă crezi,
Că mi-e albastru şi Lumina vie.

Şi prinde-mă de mână şi mă ţine,
Să nu mai plec din liniştea visării!
Chiar dacă o furtună-n inimi vine,
M-agăţ de-albastrul siniliu al mării.

Şi mă prefac în valul cel cuminte
Ce-ţi mângăie un ţărm în aşteptare;
Pe glezna lui aşteaptă jurăminte
Şi un sărut ca o nemuritoare

Dorinţă de uitare-a tot ce minte
Pianul, când l-atinge mâna stângă;
Atingerea-i atâta de fierbine,
Că ''si bemol'' începe iar să plângă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a plouat şi azi...

Şi a plouat şi azi din ochi albaştri
Şi ceru-a plâns cu mine până când
Un înger a gonit înspre sihaştri
Tot noru-acela, negru şi flămând.

În mine potopesc tristeţi grămadă
La balu-nsingurării ca-n mormânt,
Când bulgării de humă stau să cadă
Pe viaţa ce se duce în pământ.

E-un cimitir întreg în mine, Doamne
Şi nu am lacrimi să-i mai plâng pe-ai mei,
Că mi i-ai luat pe toţi, cu veri şi toamne
Şi au secat de lacrimi, ochii mei.

Şi ţipă-n mine zilele bolnave,
Iar nopţile mi-s albe de tăceri,
Poeme zac în hainele jilave
Scâncind în mine, pline de dureri.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustind a vară

miroase-mă a miere din flori de tei şi ploaia
opreşte-o să nu-mi fure polenul din poem,
mai picură din ochiul ce a aprins văpaia
albastrul fantomatic al florilor ce gem!

e-atâta vară-n mine şi pleoapele-mi sunt grele
de galbenul din spice şi sângele din maci.
hai, gustă-mă, iubite, am gust de micşunele
şi m-aş urca pe tine, ca via pe araci.

cârcei de nerăbdare-mi furnică-adânc prin vene
(de vină-i curcubeul din ochii tăi de jar);
mă cheamă-n dansul nopţii un glas de sânziene
să te opresc, străine, din jocul tău barbar.

şi de te strigă iarba când o striveşti sub talpă
opreşte-te o clipă, priveşte înapoi!
sunt eu cu-alaiul verii, ce sevele dezgroapă
să ne ajungă viaţa din urmă, pe-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din flori de gând te-adun

Eu am plecat pe-o clipă, adio nu ţi-am spus,
Clepsidrele aşteaptă impulsul remuşcării;
Azi m-a ucis amurgul şi-un vis a mai apus
Şi muşcă fericirea din buzele răbdării.

M-aş dezbrăca de mine, să-mi dai din tine-un pic
Albastrul mi-ar rămâne, ca o nemărginire;
Sunt eu cu strai de tine, sau nu mai sunt nimic
Şi-n coajă de tristeţe te plămădesc, iubire.

Şi lasă-mă să caut de dincolo de noi
Cum mai suspină dorul şi ploile cum mor!
Am adunat în mine un pas din doi în doi
Şi valsul fără tine mi-e greu... Şi mi-e uşor

Să te adun din mine, ca pe o notă vie
Dintr-un solfegiu tainic, dospit în flori de gând.
Hai, cântă-mă sub ploaie! Ce dragă simfonie
Mi te găsesc sub streşini, cu toamnele plângând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dulce-ngenunchere!

Sub braţele iubirii, înfrântă e voinţa
Chiar dacă-ţi spui întruna: nu-i bine ce se-ntâmplă
Se sparg în cioburi gânduri, se năruie credinţa
Şi inima pulsează în venele din tâmplă.

De îi refuzi accesul, mai tare te pătrunde
Şi scormoneşte-n tine dorinţele-adormite
Te resemnezi, sub ploaia albastrului, şi unde
Să te ascunzi de ochii ce te privesc, iubite?

Şi-ngenuncherea doare, dar ce durere dulce,
Când braţe te cuprind, să-ţi simtă-nfiorarea!
Şi gura mea, flămândă de tine, îţi seduce
Ultima moleculă ce-mi cere îndurarea.

Abandonează-ţi trupul şi mintea lângă mine!
Ştiu să iubesc demonic, pe flacăra de maci;
Dar, de eşti lângă mine, de drag mă voi abţine,
Înfrânt de-a mea iubire, iubeşte-mă şi taci!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că nu eşti tu alesul...

Cu setea ta de lacrima-mi albastră
Secatu-mi-ai oceane în absenţă
Şi m-ai suspus la mare abstinenţă,
Să nu mai gust din lănţuirea noastră.

Am şi uitat iubirea cum se simte,
Nici nu mai ştiu să mai sărut o gură.
Şi te mai scot din gândul meu, cuminte,
Să mă adăp măcar c-o-nghiţitură

Dintr-un izvor închipuit de mine,
Din ochii ce îmi anulau prezenţa,
Căci m-ascundeai întreagă-n ochi la tine
Şi-mi anulai pe loc independenţa.

Erai stăpân pe trupul meu fierbinte
Şi adoram să n-am identitate
Şi nu-mi păsa că-ţi sunt fără veşminte,
Deschisă poezie dintr-o carte.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine şi în irişi şi retine şi din ochii mei, când vrei, poţi albastrul să îl iei...
Marea este generoasă şi să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare şi-mi trimite doar o boare, cât s-o simt şi s-o respir şi albasrul să-i deşir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge şi-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-aşa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aş da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Aştept potopul" de Valentin David

Şi dacă frunzele de plop se zbat,
A moarte pe sub picurii de ploaie,
Fereşte-te şi tu cât poţi de zoaie!
De ai umbrelă nu eşti atacat,

Nici de potop, nici de-a toamnei stihie.
Doar vântul, de-i mai aprig, te va bate,
Cu o rafală te va da pe spate,
Dar, capul să îl ai sub pălărie.

Te crezi un Noe, să te urci în arcă-
Baţi câmpii rău, băiete. Lângă tine,
La dreapta sau la stânga este-o barcă.
Sau să te urci în ea îţi e ruşine?

''Te udă ploaia timpului sihastru?''
Ce bazaconii poţi să scoţi din gură!
Când tu eşti ud precum o murătură,
Visezi la soare şi la cer albastru?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning devreme merii...

Nu-mi pune vini pe umeri, au mugure de zbor-
Dospeşte de o vreme, sub toamnele tăcerii.
Şi de m-apasă vina, nu umerii mă dor,
Ci albul ce se-aşază, când ning devreme merii.

Nu-mi pedepsi albastrul, se şterge printre ploi,
De-mi răstigneşti iubirea pe-altarele durerii;
N-au loc să plângă norii în verdele din noi,
Când firul ierbii strigă, că ning devreme merii.

Nu-mi sechestra poemul, în temeri de strigoi,
Ce-şi satisfac demonic, în braţele plăcerii,
Când ne privesc cu poftă cât am rămas de goi,
Desfrâul şi dezmăţul, când ning devreme merii.

Şi de mi-o fi-nchisoare zăpada de april,
Voi lua cu mine versul, să fim noi prizonierii
Nevinovaţi cu vina de-a naşte infantil
Un anotimp în care să nu mai ningă merii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cânt într-un vals prima oară...

Între cer şi pământ mai aştept un cuvânt
Şi o notă să cadă în mare.
Eu, pe ţărmul de azi, fac c-un val legământ
Că voi fi Vrăjitorul de sare...

Lacrima să-ţi adun dintr-un zbor de lăstun
Înspre toamna ce bate la poartă.
Tu, iubito, să plângi, doar atunci când îţi spun
Şi să-mi calci cu iubire pe soartă!

Eu, cum sunt Vrăjitor, din iubire nu mor
Tu, şopteşte-mi vocale albastre,
Să compun partituri pe al mării covor
Despre toate durerile noastre...

Între flux şi reflux e o clipă de-aflux
Când turcoazul pictează pe buze
Dorul nostru de noi răsfirat în influx
Ca poemele-n braţe de muze...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de sărbătoare (glossă)

Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Când mă ating, timid, buzele tale!

Şi scrie-mă poem de sărbătoare,
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Cuvinte ce rămân nemuritoare-
Un chihlimbar de-al, inimii, răşină!

Că sunt copil al verdelui nostalgic
Pierdut într-o cascadă de uitare.
Când m-ai lovit în punctul meu nevralgic
Şi nu mi-ai dat răspuns la întrebare,

Am sângerat mai verde decât frunza
Ce-şi strânge trupul în jurul nervurii,
Acolo-n miezu-n care plânge muza.
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... ai cui suntem?

S-a mai stins o stea în Carul Mare
Carul şchiopătează în trei roţi,
Pe Pământ e mare Sărbătoare
Pentru ghiftuiţi şi pentru hoţi.

Restul rabdă foametea sub piele
Umiliţi de-a nu fi, când ei sunt
Umbre, cărând crucile prea grele
Înspre domiciliul lor mărunt.

Ţara lăcrimează prin coclauri
Ca o mamă pentru pruncii ei,
Cei vânaţi de lifte şi balauri
Şi ce trişti sunt, Doamne, ochii ei!

Ochii ei albaştri de cicoare
Unde plouă-agonic, permanent.
Scâncetu-i se-aude-ntre hotare
Tot mai jalnic şi mai insistent.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa ta

Sub talpa goală te-aş păstra, să-mi mângâi paşii pe ninsoare,
Când nopţile cu greu le car pe umbra mea rătăcitoare.
Nu mă lăsa să sângerez, călcând pe cioburi de iubire,
Cât eu îţi sunt un univers, cât eu îţi sunt nemărginire.

În palma ta mă scriu poem, să mă recite trandafirii
Şi versul meu de început, ca noaptea când se-nchină mirii,
Pe inelar să-l înfăşori, ca legământ de netrădare,
Să cânte albul peste noi, când ninge abuziv şi doare.

Ne troienesc pe umeri zori cu întrebări chinuitoare
Dar, nu-s răspunsuri pentru noi, cum nu e valul pentru mare
Decât un efemer oftat, pe-aceeaşi cale de tăcere,
Ce-şi lasă lacrima pe mal şi în albastra spumă piere.

Sub talpa ta de m-ai avea, mi-aş face iglu pentru-o viaţă
Chiar dacă mângâiera ta, cu-atâta iarnă mă îngheaţă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia, loc de taină..

Se întâmplă câteodată, din mine să mă desprind şi-ntr-o altă lume pură, cer şi stele să cuprind...
Este o secundă rară, când tăcerea-şi face cuib chiar şi-n iad şi rai şi-n tine, cu sfială mă încuib...
Gândurile fug departe şi golită de-ndoieli iau cuvintele de mână, să cădem la învoieli...
Nu negociem vreo plată şi nu facem niciun schimb, doar le pun în versuri nude şi le-nnobilez c-un nimb...
În poeme violete le ascund de cnut şi corbi, să le dăruiesc lumină celor ce s-au născut orbi...
În buchetele albastre, versurile înfloresc, le adăp cu-nflăcărare, să ştie că le iubesc...
Se întâmplă câteodată, tot mai des şi mai alert, să mă plimb prin poezie... mi-e morgană în deşert...
Şi mi-e loc de rugăciune şi de taină ca-ntr-un schit, unde îmi dezbrac veşmântu-n care am păcătuit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, cea mai frumoasă...

Spuneţi, voi, români, de-i ţară mai frumoasă ca a noastră,
Unde cântă ciocârlia pe sub bolta cea albastră,
Unde se aude naiul şi viorile-n pădure,
Sub arcuşul limbii noastre,-alungă hoţii, să nu fure.

Spuneţi voi, unde-s izvoare, care susură-a iubire,
Spărgând piatra cea mai dură, mirosind a nemurire?
Cine are munţi şi mare, Dunăre şi locuri sfinte,
Unde se aude doina, aşa dulce şi cuminte?

Ca o ie înflorată, îmbrăcată-n sărbătoare,
Râde ţara mea bogată, chiar şi-atunci gând glia doare
Sub potopul de injurii ale hoardelor străine,
Care strigă-n gura mare, să nu-i fie ţării bine.

Neamul, chiar de nu-i prea mare, e viteaz, la o adică
Şi-o acoperă cu trupul şi nu tremură de frică.
Că viteji ne-au fost eroii, s-or scula şi din morminte,
Să ne fluture drapelul şi să strige: Înaine!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna ta eu nu mă vreau

Când arunci cu flori de gheaţă, peste primăvara-mi verde
Plânge floarea de durere şi pe frunte am zăpezi;
Pui povară grea pe umeri şi de iarnă nu mă vezi,
Troienită de-a ta lume-n care dragostea se pierde.

În chilia ta nu-i soare şi luminii-i este teamă
Să se-aşeze pe icoane îngropate-n hibernări;
Bate ruga pe la geamuri, tu aştepţi alţi vestitori
Nu auzi, nu vezi cum viaţa în vâltoarea ei te cheamă.

Cine-ţi otrăveşte visul, cine nopţile-ţi umbreşte
Când, pe cer, atâtea stele se îmbracă-n simfonii?
A-nflorit şi iasomia şi exultă-n reverii,
Dar în tine, doar amurgul, o escală îşi găseşte.

Eu, nu-mi dau poemu-n floare pe tăcerea-ţi maladivă
Doar ce-am început să caut în miresmele de nard
Paşii rătăciţi în ceaţă, şi acum, în mine, ard
Ca o flacără albastră cu speranţa mea, tardivă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu cum să fiu cuminte?

Trece-un zvon de primăvară pe sub streaşina tăcerii
Cu un scâncet de vioară ce înviorează merii.
Firul ierbii se dezbracă de veşmintele greoaie
Şi prind razele de soare printre picături de ploaie...

Mugurii plesnesc de sevă, amiroase a trezie,
Flori cu straie de lumină se alintă-n poezie...
Şi prin mine, cai zănatici, în galop, prin linişti sterpe
Tropăie în cavalcadă printre muze... Euterpe

Îşi dezvăluie în versuri gândurile prizoniere,
Ce neliniştesc poeţii, aşteptând la frontiere
Iarna să îşi ia bagajul şi să plece spre neunde,
Când în vamă, stau lăstunii adormiţi printre secunde...

E o linişte albastră, c-un vibrato fantomatic,
Ce pătrunde prin toţi porii într-un tempo acrobatic...
Şi eu cum să fiu cuminte, când zvâcnesc dorinţe-n mine
Şi cum să n-aduc, iubite, primăvara asta-n tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!