Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Violetta Petre despre noapte

Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.

Violetta Petre

Se-ntoarce roata...

Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani și cine, te-a monopolizat și peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrățișam în gând de dor ghebos și-atâta drag?

Vreo blondă te-a ademenit și ți-a turnat în vin uitare
Și mintea ți s-a zăpăcit și vin acum cu o-ntrebare:
Așa de slab pentru-o cocotă, renunți la mine, să mă suni
Și-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?

Credeam că-ți sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă țărmul mării și să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, așa mi-ai spus și te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aș fi făcut?

Te-ai dat la fund precum țiparul și te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace și calci pe cord și fericire.
Și cu-n surâs parșiv de demon îmi spui că-s aprigă și rea,
Dar, tu cum ești, măi, bărbățele, când fugi de-mbrățișarea mea?

[...] Citește tot

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har și n-are vină.
Poate că-s vise-n nopți de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ți lase,
Tu să le iei și să le-așezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfințitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Și tu le mângâi lacrimi de durere
Când diminețile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ți scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Și un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Sfințești sahare-n lacrimi, femeie-dumnezeie...

(omagiu de ziua femeii)


Femeie, prinde-ți brațul de cerul fără stele și-mparte printre îngeri și lacrimi și inele, tu poți să zbori, chiar aripi de nu-ți mai cresc pe umeri și pe cadranul vremii, secundele nu-ți numeri.
N-ai timp pentru repaus, alergi și treci prin viață cu pași grăbiți și siguri și nimeni nu te-nvață cum să iubești, iubirea e-n tine ca o vină ce frânge munții-n două și faci din nopți lumină.
Când rana-ți sângerează pe-arcadele tăcerii, tu faci din iaduri raiuri și înflorești toți merii; din rodul tău se-nfruptă și diavolii și sfinții și-ngenunchezi blesteme în taina rugăminții...
Și te supui calină, ca evele din rai, când te poftește-Adamul, tu-ntreagă i te dai și-i împlinești dorințe, așa cum nu gândești și pe-un altar de lacrimi, iubirea-ți răstignești.
Nu știi să spui ‚'nu pot'', ‚' nu vreau'', sau ‚'nu am cum''și-ți calci peste mândrie și de-ai putea postum, te-ai dărui și moartă pe-un pat din vise dulci, prinos iubirii, Doamnă, și-acolo să-i aduci...
Sfințești sahare-n lacrimi, doar de aduni în palme a lumii suferință, pășind printre sudalme și zâmbetul țâșnește ca un izvor de tihnă, deși, tu, pentru tine n-ai nicio zi de-odihnă.
Și de ți-s pruncii-n lacrimi sau vreun necaz îi paște, răcnești și muști ca fiara, ce milă nu cunoaște; nimic nu te oprește și mori pe baricade și nimeni nu se miră că nu ești cumsecade.
Și cum să se mai mire, când numai tu, femeie, dai viață-n trupu-ți tainic și sfânt de dumnezeie?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Diminețile cu tine...

Diminețile cu tine, arc voltaic între lumi
Unde arde-albastru dorul și spre tine mă îndrumi.
Ca o punte de suspine-n care vise se-ntâlnesc
Să își guste-n taină clipa cu miros dumnezeiesc.

E un fel de amăgire cu parfum de calomfir
În cristale tăinuite-n veșnicia de porfir.
Și cuvintele valsează pe-un tic-tac înșelător
''Vreme trece, vreme vine'' și în noi, secunde mor...

Și ți-aș fi devreme-n noaptea care-ți fură câte-o stea,
Dar târziul se prefiră și-n neveșnicia mea...
Trenul nostru-i la răscruce, trag semnalul și din mers
Sărim amândoi deodată în cel mai tomnatic vers...

Este-aceeași dimineață-n care-ntr-un poem orfan
Am atins aceleași clape ale-aceluiași pian...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și a plouat și azi...

Și a plouat și azi din ochi albaștri
Și ceru-a plâns cu mine până când
Un înger a gonit înspre sihaștri
Tot noru-acela, negru și flămând.

În mine potopesc tristeți grămadă
La balu-nsingurării ca-n mormânt,
Când bulgării de humă stau să cadă
Pe viața ce se duce în pământ.

E-un cimitir întreg în mine, Doamne
Și nu am lacrimi să-i mai plâng pe-ai mei,
Că mi i-ai luat pe toți, cu veri și toamne
Și au secat de lacrimi, ochii mei.

Și țipă-n mine zilele bolnave,
Iar nopțile mi-s albe de tăceri,
Poeme zac în hainele jilave
Scâncind în mine, pline de dureri.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Mustind a vară

miroase-mă a miere din flori de tei și ploaia
oprește-o să nu-mi fure polenul din poem,
mai picură din ochiul ce a aprins văpaia
albastrul fantomatic al florilor ce gem!

e-atâta vară-n mine și pleoapele-mi sunt grele
de galbenul din spice și sângele din maci.
hai, gustă-mă, iubite, am gust de micșunele
și m-aș urca pe tine, ca via pe araci.

cârcei de nerăbdare-mi furnică-adânc prin vene
(de vină-i curcubeul din ochii tăi de jar);
mă cheamă-n dansul nopții un glas de sânziene
să te opresc, străine, din jocul tău barbar.

și de te strigă iarba când o strivești sub talpă
oprește-te o clipă, privește înapoi!
sunt eu cu-alaiul verii, ce sevele dezgroapă
să ne ajungă viața din urmă, pe-amândoi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Aș răsări ca iarba...

Aș răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te știu,
Dar încă am zăpadă pe umeri și mă doare,
Că nu știu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine și n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine și răscolesc nocturne,
Amețitoare patimi și nu mai știu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Și clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Și-aș răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la poezia "Aștept un semn" de Valentin David

Aștept un semn, iubite, de la tine,
De-o veșnicie și ceva mai mult;
Ascult și noaptea, dimineți ascult
Și toate sunetele clandestine.

Cred, un blestem a coborât o clipă
Și mi-a furat norocu-ntr-un minut
Și poate, un poem de-aș fi avut,
Aș fi zburat spre tine-ntr-o aripă.

Așa, sunt prizonieră în tăcere
Și de-aș putea cumva să te mai strig,
Mi-ar îngheța cuvintele de frig,
Că iernile-s la gâtu-mi coliere.

Și semn de-ai da, nici n-ar putea răzbate,
'S troielene așa de mari și reci,
De chiar pe lângă ele, de-ai să treci,
Strigătul tău din drumu-i s-ar abate.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Octombrie s-a-ndrăgostit de mai...

Pe bulevardul toamnelor vetuste
Valsează în nocturnă pași străini,
Copacii dezbrăcați de frac și fuste
'Și-ascund tăcerile în rădăcini.

Pe sub covorul galbenelor straie,
Un gând își face cuib de hibernat
Și chiar de-l mai trezește câte-o ploaie,
Se-ntoarce-n vis, că-i vreme de iernat.

Se bate luna-n piept c-o stea furată
Din constelația iubirilor târzii,
Că ea rămâne-n vară suspendată,
Să zăbovească strugurii în vii.

Și vântul se oprește de uimire,
Pândind de după-un ram înmugurit:
-Au dat cumva, clepsidrele de știre,
Că toamna,-n drumul ei, s-a rătăcit?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

De ți-aș fi cerut...

De ți-aș fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toți îngerii de noapte
Și-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Și poemele albastre de metafore și rimă.

De ți-aș fi cerut din zile, să-mi dai dimineți albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieții noastre
Și ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri și a nebuniei tale.

De ți-aș fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toți mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Și ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aș fi cerut, din toate.

Dar nu ți-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte și în brațele tăcerii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

La mulți ani, Minunea mea!

(pentru Paula)

Se scutură floarea de tei peste frunți
Și-n palme adun anii scurți și mărunți.
Pe tine te-aș ține, în loc, să mai stai,
Să-mi faci din chilie, grădină din rai.

Un nufăr să-mi crești pe sub pleoapă, când plâng,
Să-mi fii lună plină în oghiul meu stâng.
Și zâmbetul tău, să m-aline când strig
În nopțile albe, cu lacrimi și frig.

Aprinde-mi lumina din ochii-ți verzii,
Că nopțile-s grele și-n mine pustii,
Se-adună doar ierni cu troiene de dor
Și timpu-n suspine și lacrimi măsor.

În prag când apari, anotimpuri dispar
Și-i vară în casă și din calendar,
Mai fur înc-un an, sau cât pot să apuc,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire și o primesc (știți voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină și beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun și în singurătate, să nu îi fie prea urât și-n liniștea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare și de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porți închise unde bat atâtea suflete-n neștire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus și să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Dimineți de lut

Mi s-a prins călcâiu-n scai, când spre stele mă mânai, ca pe-o turmă de iluzii,
Macii sângerau tacit, prea târziu au înflorit, pe o mare de confuzii.

Șchiopătând, printre scaieți, numai licuricii beți, de blestemu-atâtor iele,
S-au oprit din luminat și am stat cu ei la sfat. Aveam zborul în atele.

S-a făcut târziu în noi, ca-ntr-o noapte cu strigoi și s-au încruntat copacii,
Aruncând cu verde-n sus, suspinau după apus; se hrăneau cu el toți dracii.

O bucată de-asfințit, dorul mi-a mărturisit și l-am așternut pe gleznă-
Era liniște de rai și-n câlcâiul meu și-n scai, numai cucuveaua-n beznă,

Un reqviem mai îngâna, mai murise înc-o stea, tocmai când ploua cu stele...
Vino noapte, să mai uit, diminețile de lut, când răsar printre zăbrele!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Culori furate

le așez pe rană
ca și zvâcnirea primăverii
mi-a căzut cu tronc un bolovan de tăcere
pe așteptare
stătea ghemuită așteptând zorii de mărțișor
sporovăise cu luna ca să treacă mai repede noaptea de dinainte
în carul mare îngerii încărcau culori și miresme să le arunce pe pământ
în brațele femeilor
zeițele împleteau sângele cu albul zăpezilor eterne
pentru evele încă necioplite din lutul dumnezeirii
forfotă mare în cer și pe pământ
dar doare al naibii de tare renașterea culorilor
eu am furat galbenul din brațele unui înger trist și obosit
privea în gol dincolo de frumusețea solară a narciselor
acum le țin apăsat pe rana deschisă
s-au colorat în roșu pe margini
sângele plouă din mine
peste primăvară și înroșește
răsăritul zilei de mărțișor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Ultima vară cu tine

Ploua și atunci cu năduf și revoltă,
Ploua și atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineața, ploua la cafea
Și beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua și la prânz, mai domol și timid,
Ploua anacronic și-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri șiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Și ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Te-aș ninge...

Te-aș ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut și să te găsesc, sub albul ce-mbracă și mare și brazi și om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aș ninge așa, liniștit ca-n povești pe ochi și pe frunte, pe brațe și gând, să-ți intru cu iarna în nopți când privești cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aș ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ți fie veșmânt, te-aș ninge cu stele, dar n-am nicio stea, și de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun și nu pot, iubite-n Ajun să te mint și nici că aștept înc-o stea, să îți spun...
Te-aș ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu știu de-l mai prinzi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Violetta Petre

Cad visele din nopți de iad...

S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-și aripile-n vânt... și sfinți și îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Își poartă crucea printre leșuri, sunt multe vise la pământ și ce orfan fără vocale îi ține doliul un cuvânt!
N-are-nțeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Și vinovate fără vină, cad visele din nopți de iad și prinde spaima rădăcină și cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase și temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoșare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă și crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte și nu mai e niciun mormânt...
Numai cenușa se așază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase și Dumnezeu e compromis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și-acum mai ești în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară și de tine!
Și cum mai crește iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi și adoarme!

Și-acum mai ești în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înflorește-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Și aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea și s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai mușcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul și a plouat cu stele.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Nemuritoare pentr-o zi...

Sculptează-mi infinitul în artere,
Ca pe un drum spre nemuriri celeste,
Și trece-mă prin glaciare ere,
Să gust din zbuciumatele tempeste.

Cioplește-mă cu dalta, să mă doară,
Ca pe granitu-albastru de Carrara,
Și fă din mine-o tainică vioară,
Să-ți cânt din ea, când vine primăvara.

Nu mă uita pe la răscruci de vânturi,
Și nici prin vreo cetate de mayași!
Să nu-mi pătrunzi feroce printre gânduri
Și poezia-ntreagă să mi-o lași!

Și suflă-mi peste nopți, și-n araberscuri
Îmbracă-mi diminețile de vară!
Te-oi invita să-mi deslușești din cercuri
Dorința mea, de-a fi, din cerc, afară.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și-am iubit, iubit, floare roșie pe gură

Când noaptea-și leagănă pe gene luna într-un șezlong din stele de mătase
Trec îngerii să-mprăștie furtuna de peste zi și-a Dumnezeu miroase...
Și se adună gândurile toate la sfat de prin peregrinări confuze
Și de atâtea zboruri vinovate adorm cu șoapte-n abandon pe buze...
Anida-și inventariază fluturi în insectarul viselor de ceară
Și cu poemu-albastru-n așternuturi se învelește cu un zvon de vară...
Își frunzărește toamna prada zilei în foșnet de suspine somnambule
Dar vara curge-n venele Anidăi și irișii-nfloresc în molecule...
E liniște ca între sânii-Anidei, unde-așteptarea tace vinovată
Întemnițată-n miezul hesperidei, din care-Adam doar a gustat o dată...
A fost de-ajuns pentr-o eternitate o-nghițitură-n noaptea dintre veacuri, ca dragostea să n-aibă vreo măsură și pentru ea să nu existe leacuri...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Violetta Petre despre noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info