Violetta Petre despre noapte

Se-ntoarce roata...

Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani şi cine, te-a monopolizat şi peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrăţişam în gând de dor ghebos şi-atâta drag?

Vreo blondă te-a ademenit şi ţi-a turnat în vin uitare
Şi mintea ţi s-a zăpăcit şi vin acum cu o-ntrebare:
Aşa de slab pentru-o cocotă, renunţi la mine, să mă suni
Şi-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?

Credeam că-ţi sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă ţărmul mării şi să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, aşa mi-ai spus şi te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aş fi făcut?

Te-ai dat la fund precum ţiparul şi te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace şi calci pe cord şi fericire.
Şi cu-n surâs parşiv de demon îmi spui că-s aprigă şi rea,
Dar, tu cum eşti, măi, bărbăţele, când fugi de-mbrăţişarea mea?

[...] Citeşte tot

pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinţeşti sahare-n lacrimi, femeie-dumnezeie...

(omagiu de ziua femeii)

Femeie, prinde-ţi braţul de cerul fără stele şi-mparte printre îngeri şi lacrimi şi inele, tu poţi să zbori, chiar aripi de nu-ţi mai cresc pe umeri şi pe cadranul vremii, secundele nu-ţi numeri.
N-ai timp pentru repaus, alergi şi treci prin viaţă cu paşi grăbiţi şi siguri şi nimeni nu te-nvaţă cum să iubeşti, iubirea e-n tine ca o vină ce frânge munţii-n două şi faci din nopţi lumină.
Când rana-ţi sângerează pe-arcadele tăcerii, tu faci din iaduri raiuri şi înfloreşti toţi merii; din rodul tău se-nfruptă şi diavolii şi sfinţii şi-ngenunchezi blesteme în taina rugăminţii...
Şi te supui calină, ca evele din rai, când te pofteşte-Adamul, tu-ntreagă i te dai şi-i împlineşti dorinţe, aşa cum nu gândeşti şi pe-un altar de lacrimi, iubirea-ţi răstigneşti.
Nu ştii să spui ‚'nu pot'', ‚' nu vreau'', sau ‚'nu am cum''şi-ţi calci peste mândrie şi de-ai putea postum, te-ai dărui şi moartă pe-un pat din vise dulci, prinos iubirii, Doamnă, şi-acolo să-i aduci...
Sfinţeşti sahare-n lacrimi, doar de aduni în palme a lumii suferinţă, păşind printre sudalme şi zâmbetul ţâşneşte ca un izvor de tihnă, deşi, tu, pentru tine n-ai nicio zi de-odihnă.
Şi de ţi-s pruncii-n lacrimi sau vreun necaz îi paşte, răcneşti şi muşti ca fiara, ce milă nu cunoaşte; nimic nu te opreşte şi mori pe baricade şi nimeni nu se miră că nu eşti cumsecade.
Şi cum să se mai mire, când numai tu, femeie, dai viaţă-n trupu-ţi tainic şi sfânt de dumnezeie?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile cu tine...

Dimineţile cu tine, arc voltaic între lumi
Unde arde-albastru dorul şi spre tine mă îndrumi.
Ca o punte de suspine-n care vise se-ntâlnesc
Să îşi guste-n taină clipa cu miros dumnezeiesc.

E un fel de amăgire cu parfum de calomfir
În cristale tăinuite-n veşnicia de porfir.
Şi cuvintele valsează pe-un tic-tac înşelător
''Vreme trece, vreme vine'' şi în noi, secunde mor...

Şi ţi-aş fi devreme-n noaptea care-ţi fură câte-o stea,
Dar târziul se prefiră şi-n neveşnicia mea...
Trenul nostru-i la răscruce, trag semnalul şi din mers
Sărim amândoi deodată în cel mai tomnatic vers...

Este-aceeaşi dimineaţă-n care-ntr-un poem orfan
Am atins aceleaşi clape ale-aceluiaşi pian...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a plouat şi azi...

Şi a plouat şi azi din ochi albaştri
Şi ceru-a plâns cu mine până când
Un înger a gonit înspre sihaştri
Tot noru-acela, negru şi flămând.

În mine potopesc tristeţi grămadă
La balu-nsingurării ca-n mormânt,
Când bulgării de humă stau să cadă
Pe viaţa ce se duce în pământ.

E-un cimitir întreg în mine, Doamne
Şi nu am lacrimi să-i mai plâng pe-ai mei,
Că mi i-ai luat pe toţi, cu veri şi toamne
Şi au secat de lacrimi, ochii mei.

Şi ţipă-n mine zilele bolnave,
Iar nopţile mi-s albe de tăceri,
Poeme zac în hainele jilave
Scâncind în mine, pline de dureri.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustind a vară

miroase-mă a miere din flori de tei şi ploaia
opreşte-o să nu-mi fure polenul din poem,
mai picură din ochiul ce a aprins văpaia
albastrul fantomatic al florilor ce gem!

e-atâta vară-n mine şi pleoapele-mi sunt grele
de galbenul din spice şi sângele din maci.
hai, gustă-mă, iubite, am gust de micşunele
şi m-aş urca pe tine, ca via pe araci.

cârcei de nerăbdare-mi furnică-adânc prin vene
(de vină-i curcubeul din ochii tăi de jar);
mă cheamă-n dansul nopţii un glas de sânziene
să te opresc, străine, din jocul tău barbar.

şi de te strigă iarba când o striveşti sub talpă
opreşte-te o clipă, priveşte înapoi!
sunt eu cu-alaiul verii, ce sevele dezgroapă
să ne ajungă viaţa din urmă, pe-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Aştept un semn" de Valentin David

Aştept un semn, iubite, de la tine,
De-o veşnicie şi ceva mai mult;
Ascult şi noaptea, dimineţi ascult
Şi toate sunetele clandestine.

Cred, un blestem a coborât o clipă
Şi mi-a furat norocu-ntr-un minut
Şi poate, un poem de-aş fi avut,
Aş fi zburat spre tine-ntr-o aripă.

Aşa, sunt prizonieră în tăcere
Şi de-aş putea cumva să te mai strig,
Mi-ar îngheţa cuvintele de frig,
Că iernile-s la gâtu-mi coliere.

Şi semn de-ai da, nici n-ar putea răzbate,
'S troielene aşa de mari şi reci,
De chiar pe lângă ele, de-ai să treci,
Strigătul tău din drumu-i s-ar abate.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie s-a-ndrăgostit de mai...

Pe bulevardul toamnelor vetuste
Valsează în nocturnă paşi străini,
Copacii dezbrăcaţi de frac şi fuste
'Şi-ascund tăcerile în rădăcini.

Pe sub covorul galbenelor straie,
Un gând îşi face cuib de hibernat
Şi chiar de-l mai trezeşte câte-o ploaie,
Se-ntoarce-n vis, că-i vreme de iernat.

Se bate luna-n piept c-o stea furată
Din constelaţia iubirilor târzii,
Că ea rămâne-n vară suspendată,
Să zăbovească strugurii în vii.

Şi vântul se opreşte de uimire,
Pândind de după-un ram înmugurit:
-Au dat cumva, clepsidrele de ştire,
Că toamna,-n drumul ei, s-a rătăcit?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţi-aş fi cerut...

De ţi-aş fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toţi îngerii de noapte
Şi-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Şi poemele albastre de metafore şi rimă.

De ţi-aş fi cerut din zile, să-mi dai dimineţi albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieţii noastre
Şi ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri şi a nebuniei tale.

De ţi-aş fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toţi mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Şi ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aş fi cerut, din toate.

Dar nu ţi-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte şi în braţele tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Minunea mea!

(pentru Paula)

Se scutură floarea de tei peste frunţi
Şi-n palme adun anii scurţi şi mărunţi.
Pe tine te-aş ţine, în loc, să mai stai,
Să-mi faci din chilie, grădină din rai.

Un nufăr să-mi creşti pe sub pleoapă, când plâng,
Să-mi fii lună plină în oghiul meu stâng.
Şi zâmbetul tău, să m-aline când strig
În nopţile albe, cu lacrimi şi frig.

Aprinde-mi lumina din ochii-ţi verzii,
Că nopţile-s grele şi-n mine pustii,
Se-adună doar ierni cu troiene de dor
Şi timpu-n suspine şi lacrimi măsor.

În prag când apari, anotimpuri dispar
Şi-i vară în casă şi din calendar,
Mai fur înc-un an, sau cât pot să apuc,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi de lut

Mi s-a prins călcâiu-n scai, când spre stele mă mânai, ca pe-o turmă de iluzii,
Macii sângerau tacit, prea târziu au înflorit, pe o mare de confuzii.

Şchiopătând, printre scaieţi, numai licuricii beţi, de blestemu-atâtor iele,
S-au oprit din luminat şi am stat cu ei la sfat. Aveam zborul în atele.

S-a făcut târziu în noi, ca-ntr-o noapte cu strigoi şi s-au încruntat copacii,
Aruncând cu verde-n sus, suspinau după apus; se hrăneau cu el toţi dracii.

O bucată de-asfinţit, dorul mi-a mărturisit şi l-am aşternut pe gleznă-
Era linişte de rai şi-n câlcâiul meu şi-n scai, numai cucuveaua-n beznă,

Un reqviem mai îngâna, mai murise înc-o stea, tocmai când ploua cu stele...
Vino noapte, să mai uit, dimineţile de lut, când răsar printre zăbrele!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori furate

le aşez pe rană
ca şi zvâcnirea primăverii
mi-a căzut cu tronc un bolovan de tăcere
pe aşteptare
stătea ghemuită aşteptând zorii de mărţişor
sporovăise cu luna ca să treacă mai repede noaptea de dinainte
în carul mare îngerii încărcau culori şi miresme să le arunce pe pământ
în braţele femeilor
zeiţele împleteau sângele cu albul zăpezilor eterne
pentru evele încă necioplite din lutul dumnezeirii
forfotă mare în cer şi pe pământ
dar doare al naibii de tare renaşterea culorilor
eu am furat galbenul din braţele unui înger trist şi obosit
privea în gol dincolo de frumuseţea solară a narciselor
acum le ţin apăsat pe rana deschisă
s-au colorat în roşu pe margini
sângele plouă din mine
peste primăvară şi înroşeşte
răsăritul zilei de mărţişor

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad visele din nopţi de iad...

S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-şi aripile-n vânt... şi sfinţi şi îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Îşi poartă crucea printre leşuri, sunt multe vise la pământ şi ce orfan fără vocale îi ţine doliul un cuvânt!
N-are-nţeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Şi vinovate fără vină, cad visele din nopţi de iad şi prinde spaima rădăcină şi cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase şi temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoşare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă şi crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte şi nu mai e niciun mormânt...
Numai cenuşa se aşază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase şi Dumnezeu e compromis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritoare pentr-o zi...

Sculptează-mi infinitul în artere,
Ca pe un drum spre nemuriri celeste,
Şi trece-mă prin glaciare ere,
Să gust din zbuciumatele tempeste.

Ciopleşte-mă cu dalta, să mă doară,
Ca pe granitu-albastru de Carrara,
Şi fă din mine-o tainică vioară,
Să-ţi cânt din ea, când vine primăvara.

Nu mă uita pe la răscruci de vânturi,
Şi nici prin vreo cetate de mayaşi!
Să nu-mi pătrunzi feroce printre gânduri
Şi poezia-ntreagă să mi-o laşi!

Şi suflă-mi peste nopţi, şi-n araberscuri
Îmbracă-mi dimineţile de vară!
Te-oi invita să-mi desluşeşti din cercuri
Dorinţa mea, de-a fi, din cerc, afară.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am iubit, iubit, floare roşie pe gură

Când noaptea-şi leagănă pe gene luna într-un şezlong din stele de mătase
Trec îngerii să-mprăştie furtuna de peste zi şi-a Dumnezeu miroase...
Şi se adună gândurile toate la sfat de prin peregrinări confuze
Şi de atâtea zboruri vinovate adorm cu şoapte-n abandon pe buze...
Anida-şi inventariază fluturi în insectarul viselor de ceară
Şi cu poemu-albastru-n aşternuturi se înveleşte cu un zvon de vară...
Îşi frunzăreşte toamna prada zilei în foşnet de suspine somnambule
Dar vara curge-n venele Anidăi şi irişii-nfloresc în molecule...
E linişte ca între sânii-Anidei, unde-aşteptarea tace vinovată
Întemniţată-n miezul hesperidei, din care-Adam doar a gustat o dată...
A fost de-ajuns pentr-o eternitate o-nghiţitură-n noaptea dintre veacuri, ca dragostea să n-aibă vreo măsură şi pentru ea să nu existe leacuri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!