Ionuţ Popa despre timp

Spre-al tău contur...

Spre-al tău contur mi se întoarce trupul
Ca floarea după astrul de gălbează...
Ce straşnic gol te va găsi iar trează?
La câte luni va mai urla şi lupul

Din ochiul meu? În vast deşert o oază
Prin roş' asfalt se va deschide-n stupul
Cu-albine-n piept ce-mi înţepau calupul
De umbre moarte, stări şi metastază.

Din câte nopţi vei frământa aleanul
În cordul meu de tine-ncătuşat?
Când îţi alegi, misterioasă, planul

Să smulgi din zâmbet un fior curat,
Eu dau, atunci, îngândurat cu banul...
Sunt viu sau mort în suflet dezbrăcat?

sonet de Ionuţ Popa (20 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întâmplă...

când se întâmplă iar să mi te-alături
în ziua ce îmbracă alte zile
pe fondul nostru se-odihnesc idile
şi vânturile se preschimbă-n mături
să cureţe potecile de-ostile
grămezi anoste, specimene, pături
când solitari vom trece dinspre hături
descoperind lumina din pupile
pe scurtele hotare din mărimea
întregului întins de-ndrăgostire
comensuram cu noi împrejurimea
iar trupurile ce-aduceau a fire
de flori aprinse gratulând junimea
întreţineau misterul din unire

sonet de Ionuţ Popa (2 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu târnăcoapele de pliscuri

Am fost şi eu copil
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
aşa cum de Ignat porcii se zvârcoleau de sub noi
şi fugeau prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
atârnau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-o linişte ca-n cer

E-o linişte ca-n cer în fiecare:
din lacrimi nevărsate se-ntrupează
o moarte adormită, dar şi trează -
ea-i pretutindeni; noi... care pe care!

Din rădăcini tot răul ni-l retează -
e-o stare tălmăcită în răbdare,
şi-aruncă dintr-o simplă încordare
priviri de foc în care ne botează.

Şi ritmul inimii, o melodie
ce-i ascultată noaptea în surdină,
răsună ca un tril în colivie

sau ca un urlet la o lună plină,
ce se topeşte şi apoi învie
să ne îmbrace moartea în lumină.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul descompunerii în memorie

Trăim ca organisme saprofite
în amintiri, tăcutele chermeze...
Cerşim un soare veşnic să ne-aşeze
imaginile răsfirate prin orbite!

Ce va urma?... Nu ştim ce-o să urmeze!
Din gândurile ce răsar pe nepoftite
contururile cele mai cumplite
ni le săpăm în dreptul morţii treze!

I-am desenat peretelui ceasornic
şi-am îndesat memoria-n secunde;
la coadă aşteptăm un zâmbet dornic

să se ascundă unde se ascunde
o viaţă ca strigarea unui vornic
ce-şi joacă umbra-n dansuri furibunde!

sonet de Ionuţ Popa (22 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melanj à trois

Iubirile nu se uită niciodată,
rămân ca nişte găuri în limba de lemn
în spatele căreia ne ascundem nefericirile zilnice.
Şi dincolo de acele găuri,
deschise aşa cum se deschid rănile în carnea amintirilor,
dansează lumina pe fotografiile întinse cu faţa în jos
şi abandonate într-un mare con de umbră:
un pas înainte, doi înapoi,
aşa ne amintim că uitarea valsează prin noi.
Dar fără să ne întrebăm,
câteodată chiar fără să ezităm,
ne învelim somnul spre dimineaţă
cu tot ce-a mai rămas
din urmele ce ne conduc iubirile
în viaţa de după viaţă.

poezie de Ionuţ Popa (2015)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

Te-am plâns pe tine ieri, ne-am plâns pe amândoi,
în joc murdar cu soarta... Azi unde suntem noi?

Cu-amorul ce l-am strâns la piept, ne-am subjugat
unei cascade de emoţii într-un decor improvizat.

Strângând din colţii care ne-au crescut pe spate
am pus pe jar un mic păduche de singurătate.

Am respirat adânc aer cu fier şi cu impurităţi
pentru-a ne-alătura şi noi toridelor singurătăţi.

Te-aştept de-un secol amorţit şi poate acum
ne vom scălda oscioarele fierbinţi în praf şi scrum.

Tăcută este clipa în care vom pătrunde orbi
şi ne-om lăsa aripile plutind în cârd de corbi...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (4 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet comico-tragic

"în câmp minat vom măsura dorinţe
resuscitând la noi chiar sfântul duh -
tu să îmi intri beat în dependinţe
iar eu să-ncep concerte-n 'oh' şi 'uh'."

(a spus la nunta ei o dulce fată
dar s-a acrit cu anii într-un an...)
"eu te-am iubit maestre - am fost plată"
(mi-a recitat din suflet pe divan)

"nu-ţi fie teamă" (am sărit de-acolo)
"şi nu băga în seamă orice prost"
(în gândul meu acid şi mult prea 'solo'):
"i-ai tot cuprins - mai sunt şi au mai fost.. "

(am întrebat-o) "nu te-ntorci acasă??"
"azi nu mai plec!" (s-a aşezat pe masă...)

sonet de Ionuţ Popa (29 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cezar Codreanu: Vreau să lansez un manifest spontan. Vreau să strig de pe cea mai înaltă culme din lume că viitorul nu este aproape niciodată. Vreau să strig la un microfon conectat la toate timpanele din lume, în toate limbile pământului, că această perspectivă este cel mai îndepărtat punct de ceea ce suntem şi cel mai apropiat de ceea ce vom fi, şi când vom putea spune că "suntem" atunci când vom fi, nu vom putea privi spre viitor decât în zare... şi-aceasta doar cu ochiul minţii. Vreau ca vocea mea ascuţită să scrijelească în membrana eterică următoarele cuvinte: "Fiinţa poate fi reprezentată de ea însăşi, dar niciodată definită de ea însăşi, întrucât, şi-aceasta doar prin puterea imaginaţiei, nu ne putem cunoaşte decât ca DEVIINŢĂ." Deviinţa curge în timp ca o lacrimă a nimănui pe obrazul tuturora.
Luigi Farao: Ete, fleoşc!

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!