Violetta Petre despre ninsoare

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii în vara mea pustie
Şi freamătă ciorchinii de-atâta alb nebun,
În mine ninge, tainic, cu flori de iasomie
Şi de-ai fi lângă mine, câte-aş avea să-ţi spun!

Îmi eşti atât de-aproape, dar depărtări ne plouă
Şi nu-mi ajung cuvinte, la mine să te-aduc;
Am să dansez cu iele-n păduri, pe lună nouă
Cu ultima suflare, de braţ să te apuc...

Şi-n voaluri de mirese, te-oi înveli satanic
Să nu-mi mai scapi din mreje, cu vrăji să te seduc;
Mi-e lacrima ascunsă într-un surâs amarnic
Şi te aştept, iubite, în cuibul meu de cuc...

Să-mi umpli golul rece, în care pescăruşii
Au tot murit pe rând, pe-o margine de mal!
Eu te aştept cu pâine şi sare-n faţa uşii
S-apari din spuma mării, pe coama unui val...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 11

Şi de te strig, iubite, să nu-mi răspunzi la vară,
Când poţi să-mi prinzi cuvântul, din aripa în zbor!
Răspunde-mi, când sub geruri, stau vise să răsară,
Iar eu, din nori de gheaţă, secundele măsor!

Te voi chema cu gândul, tivit pe glezna serii,
Când ţipă doru-n irişi, ca neaua pe sub paşi.
Tu să nu vii, când umbre, pe pleoapele tăcerii,
Dansează fantomatic, şi nopţii, să mă laşi!

Epistole-ţi voi scrie şi-un semn de întrebare
Voi strecura-ntre versuri. De-i greu să îmi răspunzi,
Eu îţi aştept sărutul pe locul care doare
Şi unde port povara, pe umerii rotunzi.

Voi aştepta cuminte, în aşternutul moale-
Atât de rece albul, dar tu să mă-ncălzeşti!
Hai, fură-mă, zăpezii şi-mbracă-mă-n vocale,
Din carcera consoanei, aştept să mă trezeşti!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, vara ta... tu, iarna mea eternă...

Şi de m-aş naşte înc-o dată,-n vară,
Te-aş aştepta din iarna-n care eşti.
Pe buze, ca pe-o strună de vioară,
Cu un sărut, adagio, să-nfloreşti.

Şi i-aş cânta zăpezii să se-ndure,
Să mai aştepte-n ceruri un minut,
Atât cât să-nverzească-n noi pădure
Şi vara să ne fie aşternut.

Ninsorilor le-aş recita poeme,
S-adoarmă undeva în drumul lor.
Îţi voi trimite-albastrul să te cheme
Aici, în dormitorul florilor.

Decembrie să plece în vacanţă,
Să-ncuie gerul şi furtuni în pod!
Cu luna lui cuptor, fă alianţă,
Din iarna-n care eşti să te deznod.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare neexpediată

Frate, ce mai face mama, a ieşit de sub zăpezi?
Tata mai înjură floarea, adulând copacii verzi?
Ai mai fost pe la morminte, lumânări le-ai mai aprins?
Sau le-a măturat furtuna, ori tăcerile le-au nins?

Plânge mama, când ne vede cum ne dezrădăcinăm,
Fiecare-n altă lume, peste lacrimă călcăm.
Şi ce crivăţ ne desparte şi ce iarnă-i între noi!
Nu ţi-e frig de-atâta ură? Am rămas numai noi doi.

N-am avut copilărie, te-am crescut, te-am apărat
Şi-a plâns mama dând în mine, când de tine am uitat.
N-aveam timp de joacă, frate, parcă n-aş fi fost copil-
Te aveam pe tine-n spate, tu iubit, eu în exil.

Suspinam în versuri, noaptea, adormind în zori pe-o stea,
Era clipa mea de joacă, mă jucam în lumea mea.
Şi acum arunci cu vorbe, curge sânge când te-aud.
Cât erai de vulnerabil şi acum,. cât eşti de crud!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor braţele şi versul de aducerile-aminte
Şi mă doare talpa goală care muşcă din prezent.

Tace floarea cea de miere şi cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o aşteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Îşi aşteaptă agonia şi să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeţii laolaltă, prinşi în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunţând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puţine pentru ce aş vrea să spun.
Ţin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblaţi prin minte
Şi pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul, ca o vină

Mă amendează cititorii, că scriu mereu pe-aceeaşi temă-
Poeţii nu au cincinaluri şi nici, când scriu, vreo stratagemă.
Îngenuncheaţi primesc cuvântul, aşa cum vine de neunde
Şi versul, cu sfială sfântă, de ochii lumii se ascunde.

Tu, cititorule, primeşte-l şi dezgoleşte-l de pudoare
Şi nu-l huli că-i melacolic şi că tristeţea lumii-l doare!
El doar aduce la lumină o frământare de o clipă,
Tu să n-arunci cu pietre-n zborul sau în rănita lui aripă!

Şi de te-ai plictisit de lacrimi, condamnă toamnele la moarte,
Sau, la hotare, fă doar verii şi primăverii paşapoarte!
Atunci vei vitregi pământul de hibernări vindecătoare
Şi-ţi va ofta albul ninsorii, gonit în zi de sărbătoare.

Iar tu vei mai purta pe umeri înc-un păcat. Muza nu vine
Înveşmântată la comandă, în ce te-ar încânta pe tine.
Ea e magie trecătoare, valsând pe muzică astrală
Şi tu, un muritor, o, Doamne, vrei să-i ceri Muzei socoteală?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, toamnă-n versul meu de dor!

Hai la o cafea şi o ţigară, te invit în pauza de masă,
ţi-o fi frig şi ţie pe afară şi la mine este cald în casă...
Instruieşte-ţi ucenicii-n grabă, lasă-le în scris ce-au de făcut,
şi îngăduie-ţi răgaz şi cine-ntreabă, unde ai plecat şi-ai dispărut,
Spune-le că-ai obosit de vânturi şi de frunze sub schije de ploi
şi că vrei să stai un pic pe gânduri şi să scrii o poezie-n doi...
Eu cu harul şi cuvântu-n palme, tu cu un decor mirobolant,
să-mi îmbraci o poezie-n calme, ruginii straie de diamant...
Şi de-ţi place versul meu de brumă, ia-l cu tine, iernii să i-l dai,
când va ninge peste noi cu spumă şi colinde vor cădea din rai...
Şi pentru că pleci curând din versuri, te înscriu într-un album să-mi fii,
toamna mea din alte universuri, amintirea clipelor zglobii,
Când mi-ai dăruit iubire nesperată într-un vinicer cu must şi vin...
eu te-aştept la mine şi-altădată, ca din neiubire să-mi revin...
Şi-apoi, prea semănăm noi două cu dezolanţă şi tristeţi,
la tine bate vânt şi plouă, la mine sumbre dimineţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine, poezia

Vântul şi-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.

Şi se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăşte şi în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-aşază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn şi îmi este de ajuns.

Nu-l atinge vreo stihie, hiberenează fără grijă
Şi va încolţi când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonţul, doar de nu-l răneşte-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea şi îngheţul şi-oi pieri.

Tu să fugi, când simţi că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ţi iei versurile toate, şi nici titlul să nu-l uiţi
Şi te-ndreaptă cu paşi repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ţi cânt, tu să m-asculţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine, poezia

Vântul şi-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.

Şi se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăşte şi în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-aşază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn şi îmi este de ajuns.

Nu-l atinge vreo stihie, hibernează fără grijă
Şi va încolţi când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonţul, doar de nu-l răneşte-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea şi îngheţul, şi-oi pieri.

Tu să fugi, când simţi că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ţi iei versurile toate, şi nici titlul să nu-l uiţi
Şi te-ndreaptă cu paşi repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ţi cânt, tu să m-asculţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

[...] Citeşte tot

rugăciune de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate,-ai să afli...

În noapte, la taclale cu pereţii
Numai paingii îndrăznesc s-apară.
Invoc o rugă ce-au rostit asceţii
Ca nebunia s-o arunc afară.

În hoarde liliecii dau năvală
Prin neuronii fără de sinapse,
Cutia craniană este goală
Şi nu ajung cu braţele la coapse.

Satane îmi pictează iadu-n grabă
Şi mă împung cu furcile încinse,
Să-mi scoată la vânzare pe-o tarabă
Poemele, de albul iernii, ninse.

Un înger se desprinde din icoană,
Încearcă să m-atingă cu aripa,
Dar îi striveşte zborul o consoană
Ce-a stat la pândă, să-i ucidă clipa.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!🌟
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ce dacă...

Şi ce dacă plouă şi-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru şi curg
Prin vene iubirea şi dorul de noi
Şi eu sunt frumoasă, miros a şiboi...

Şi ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu eşti năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Şi muză în vise,-n amurg şi gheţari
Când ninge septembrie cu-aripi de arţari,
Tu-mi spui că-ţi sunt vară şi alb de acat
Şi nu sunt cuminte şi gust din păcat.

Şi ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă şi ploi
Şi chiar dacă fals îţi mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În punctul fericirii, o vioară...

Atinge-mă în punctul fericirii, acolo unde nu m-ai mai atins,
Să înflorească-n mine trandafirii în roşu şi în albul ce m-a nins.
Nu-ţi fie teamă de suspinul iernii, ce cuibărit în sânu-mi, s-a oprit!
Mai hiberneaz-o vreme de vecernii, sub lacrima ce m-a acoperit.

Şi nu întârzia prin noaptea surdă, în care nu se-aude niciun glas!
Doar inorogii-ntr-o legendă zburdă, pe-un colţ de lună ce mi-a mai rămas.
Şi dacă rătăcind îţi pierzi răbdarea şi nu mai ştii pe unde să o iei,
Ascultă-n liniştea zăpezii marea şi vei găsi adresa-n valul ei!

Am scris-o pe nisip, dar sub maree, a dispărut ca tine în reflux-
Aşteaptă să revină, ca o zeie, cu un sărut pe-aripa unui flux.
Să nu stârneşti furtuni nechibzuite, în goana ta după un vis pierdut,
Să mergi la pas, să nu calci scoici, iubite, că-s perle-n cochilii ce s-au născut,

Din picături de lacrimă de sare, sedimentate-n noaptea dintre ani,
Când mai cântau sirenele-fecioare o simfonie pentru melomani.
În punctul fericirii e-o vioară ce şi-a pierdut arcuşul în concert,
Concertul amintirilor de ceară, pe-un portativ utopic şi incert.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iarna m-a atins...

Ar fi trebuit să fie duminică, dar e marţi, cu trei ceasuri delirante, nu cu clipe pentru harţi...
Să mă bucur de iubire, când în gândul meu răsari şi să mi te simt aproape printre anii solitari...
Mă frământ în versuri şchioape şi mă doare că nu pot să te-aduc cât mai aproape, cu amurgul tău cu tot...
Îmi răsari ca o gigantă roşie, te prind în păr, eu o stea pitică, albă-ţi luminez cu-al meu licăr
Drumul înspre fericire pe care-l refuzi constant pe un ton ce mi se-nfige ca un şiş, rece, distant...
Şi te-aş exila-n uitare, nici măcar în amintire să nu te mai regăsesc, dar mi-e sufletul smintire şi nu pot să mă opresc,
Să te-adun de prin sinapse unde eşti mereu prezent, ca şi cum ai fi din mine, deşi eşti mereu absent...
Mi te-am inserat în sânge, te respir ca pe ozon, fredonez un fel de viaţă după-al tău diapazon
Şi e dulce-amară clipa când visez că te sărut, ca şi cum aş gusta miere din poemul meu durut...
Dar, cum să obligi un suflet, să te ia-n rotundul lui, când eşti ultima dorinţă în lista stăpânului?
Mi-eşti stăpân pe trup şi suflet, deşi trupu-i neatins şi de-atâta aşteptare numai iernile m-au nins...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Eminului

Acolo-n leagănul de vise, unde-ntristare nu mai este
Romanţa tristelor litanii a nins pe-un ram fără pereche
Şi plopii fără soţ se-apleacă, pe-o filă albă de poveste,
Îngenunchind în poezia poetului cel nepereche.

Poemul se îmbracă-n nuferi, pe-albastra lacului oglindă,
În ceruri nu e iarnă încă, cât încă îngerii ascultă
"Cu mâine zilele-ţi adaogi," cât dorul plânge în colindă,
Eminul nostru e lumină şi-n inimi teii lui exultă.

Un felinar în neguri dense, în "Valurile vremii" strigă
Şi-i luminează "codrul verde - Măria sa" cu "Floare-albastră"
"De-or trece anii"-"n van căta-veţi" în trupul fraged de ferigă
"Ceasul de taină"-al "stelei care a răsărit" la o fereastră.

"Când însuşi glasul" se aude, iubind în taină ţărmul mării,
Romanţa lui fără ecouri răsună-n "codrii de aramă"
"iar când voi fi pământ", "la steaua care a răsărit", uitării
Iubito, îţi voi fi aproape, când "ochiul tău iubit" mă cheamă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!