Reverie
Seara-nvăluie cu aripa-i
Culmile din vârf de munte,
Cetinile-n taină-ndreaptă
Înspre ceruri a lor frunte.
Și prin ceața înserării,
Lumânări de ceară verde
Ele par, și-n altă lume,
Facla ștearsă li se pierde.
În curând, pe bolta largă,
Ele-aprind sclipiri de stele;
Luna--candelă de veghe--
Lunecă pe lângă ele.
Iar prin aer, liliecii,
Ca năluci, se pierd în fugă;
Coruri de batraciene
Nalță-n ceruri a lor rugă.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu (1927)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Slavă întru cei de sus
Vuiește văzduhul, în noapte, de glasuri
Și nori argintii ca și spuma de mare,
Pe umeri plutind îngerașii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.
Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul și dulcele cor,
Și lângă-adormitul--în ceață--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă ușor:
Cântați cu toți slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, dați slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munți, pietre, râuri, cântați-i mereu!
Sunați și voi cedri cu fruntea semeață
Acelui ce sfarmă blestemul șerbiei,
Și face să fie și-n iad dimineață,
Viață-aducându-i din nou veșnicie!
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la munți, dar cu o relevanță mică.
Jertfă
Ion al Floarei, Tăvălugul
Plecă pe front la bătălie
Lăsând în câmp, pe brazdă, plugul
Și-și puse flori la pălărie.
Dar jalnică-i fu despărțirea
Acelui ce cu gând pleca
Să făurească înfrățirea
Să lupte spre-a o apăra.
Storcând din pleoapa încrețită
Lacrimi--de mult ce o durea--
Măicuța lui, de ani albită,
Grăi, privindu-l cum pleca:
,, Să ne mai scrii, Ionică dragă,
Să nu ne dai uitării, mamă;
În gândul tău să nu se șteargă
Măicuța-ți gârbovă, sărmană!''
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc autumnal
Litieră-și făcu toamna din frunzișul ruginit
Și din crengile uscate două osii și-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roți
Și-a strigat în crâng și codru ca să vină cucii toți.
Dar grăbiți cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânșii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-așeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s șubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...
Și porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas și crânguri și câmpii pustii și ape,
Îngroziți fugiră cerbii ce veneau să se adape.
Iar căruțul roșu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriați au fugit cucii. Și sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiță vie
Și fugi cu dânsa-n brațe, simbol dragostei să-i fie.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu zis-ai (Iisus la Pilat la judecată)
Sălbatică gloată cu freamăt se-abate
Pășind spre înaltul Pretoriu.
Cu ochii aprinși și cu fețe crispate
Mulțimea urmează pe-un Rege legat.
El merge cu capul în jos și se-ntreabă:
,, De ce oare-n lanțuri de fier m-au băgat?
De ce mâna-mi slabă cătușe-adunat-a
Când ea nicio muscă vreodat n-a strivit?''
S-aud șoapte-n urmă. Cum freamătă gloata!...
El merge împins de o ură păgână
Din partea acelor ce mult i-a iubit...
O lacrimă caldă îi pică pe mână
Și alta-i urmează:,, O, suflete oarbe!
Cu glod stropiți cerul...
Cedeți că cu mâini înnegrite și slabe
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Martinescu despre munți, adresa este: